FIS: Organizarea Cupei Mondiale din 2022 iarna ar afecta fotbalul și Jocurile Olimpice
Organizarea Cupei Mondiale din 2022 în apropierea Jocurilor Olimpice de iarnă din același an ar afecta atât sporturile de sezon cât și fotbalul, a declarat, marți președintele Federației Internaționale de Schi (FIS), elvețianul Gian Franco Kasper, informează AFP.
„Suntem îngrijorați în cazul în care Cupa Mondială va avea loc în luna ianuarie sau în apropierea Jocurilor Olimpice de iarnă. Ar fi foarte rău pentru noi. De asemenea ar fi foarte rău pentru sport, atât pentru sporturile de iarnă cât și fotbal, dacă aceste două evenimente ar avea loc aproape în același timp”, potrivit unor declarații ale lui Kasper pentru agenția germană de sport SID.
Dacă FIFA va dori ca ediția din 2022 a Cupei Mondiale să aibă loc iarna, președintele FIS ar vrea ca aceasta să aibă loc în noiembrie sau decembrie. „Așa ne-ar afecta mai puțin pe noi. Sperăm ca FIFA să ia în considerare asta, dar la final ei vor fi singurii care vor decide, fără noi”, a completat Kasper.
Desemnarea Qatarului ca gazdă a Cupei Mondiale a iscat mai multe controverse, legate inclusiv de oportunitatea ca meciurile să se poată disputa în emirat în lunile iunie și iulie, când temperaturile ajung până la 50 de grade.
FIFA a anunțat la 4 octombrie că va întreba toate federațiile dacă ediția din 2022 a Cupei Mondiale să aibă loc iarna sau vara, însă o decizie finală se va lua după ce competiția din Brazilia de anul viitor se va încheia.