Florin Andone (28 de ani) este dorit de RCD Mallorca, iar internaționalul român are șanse mari să plece de la gruparea din Premier League.
Conform presei din Spania, atacantul român care se află sub contract cu Brighton, se află pe lista oficialilor lui RCD Mallorca, echipă care a promovat în La Liga în acest sezon.
În cazul în care Brighton și RCD Mallorca ar ajunge la un acord în ceea ce privește împrumutul lui Florin Andone, atunci internaționalul român va reveni în campionatul în care a „explodat” după o pauză de trei ani.
Un împrumut la RCD Mallorca ar putea însemna și o relansare a carierei pentru Florin Andone, după ce atacantul a fost chinuit de accidentări în ultima perioadă.
„Cu toții suntem de acord că Florin Andone ar fi o bombă pentru Mallorca. Jucător decisiv, agresiv, un marcator. Dacă totul merge bine, am putea vedea patru de A în atacul celor de la Mallorca: Angel, Amath, Abdon și Andone„, scriu cei de la Futboldesdemallorca.com.
Deși RCD Mallorca este interesată de serviciile internaționalului român, spaniolii întâmpină câteva probleme în aducerea lui Florin Andone. Un impediment important în calea transferului îl reprezintă salariul său. Acesta încasează aproximativ patru milioane de euro anual, iar formația spaniolă nu ar putea să își permită decât să suporte o parte din remunerația românului. În plus, spaniolii se tem ca Florin Andone să nu întâmpine din nou probleme cu accidentările.
Accidentat la un meci jucat pentru Galatasaray, acolo unde a fost cedat sub formă de împrumut de Brighton în 2020, Florin Andone a revenit pe teren în aprilie, într-un meci al echipei U23 a englezilor, dar a rezistat doar 14 minute.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER