Formatul Cupei Mondiale s-ar putea schimba! Ce modificări se anunță după plecarea lui Blatter de la FIFA
Prințul Ali bin Al Hussein al Iordaniei are în plan să facă unele schimbări dacă va câștiga cursa pentru fotoliul de președinte al FIFA. Prințul a anunțat că are „o idee genială pentru a îmbunătăți Campionatul Mondial”.
Ali bin Al Hussein intenționează să mărească numărul participantelor la cea mai importantă competiție fotbalistică din lume de la 32 la 36.
Alegerile pentru șefia FIFA vor avea loc la 26 februarie 2016.
Elvețianul Joseph Blatter a anunțat, la începutul lunii iunie, că demisionează din funcția de președinte al FIFA, după ce a fost reales pentru a cincea oară. Blatter a câștigat, în 29 mai, la Zurich, un al cincilea mandat la președinția FIFA, după ce, în urma voturilor din primul tur de scrutin, contracandidatul său, prințul iordanian Ali bin Al Hussein, în vârstă de 39 de ani, s-a retras din cursă.