Marius Șumudică a revenit în România după ce sezonul 2019 – 2020 din Turcia s-a încheiat, iar antrenorul lui Gaziantep a lăsat să se înțeleagă că jucătorii de la FCSB nu îl impresionează atât de mult încât să încerce să îi transfere la gruparea care evoluează în Super Lig.
Antrenorul lui Gaziantep se află în România pentru vacanță, dar și pentru a urmări câțiva jucători pe care i-ar dori la formația din Turcia. La Gaziantep s-a bazat pe Alex Maxim, Alin Toșca și Junior Morais, iar acum vrea să mai aducă la echipa sa fotbaliști din România deoarece a fost mulțumit de modul în care a lucrat cu aceștia.
Întrebat în legătură cu un posibil transfer al lui Adrian Petre, fotbalist trecut pe lista neagră a lui Gigi Becali, Marius Șumudică a anunțat că nu îl cunoaște pe atacantul roș-albaștrilor și că el aduce doar jucători pe care-i îi știe bine.
”Eu-mi doresc să rămân la Gaziantep, locul opt este o performanță enormă. M-au felicitat antrenorii din Turcia, adversari de-ai mei, mi-am apărat mereu corect șansele. Am fost votat cel mai bun antrenor al sezonului, normal că mă bucură. Trebuie să aducă jucători Gaziantep ca să rămân.
Vreau să aduc alți trei jucători, să existe concurență. Mi-e greu să aduc din România, pentru că toată lumea cere sume de transfer, iar noi nu-i plătim. Eu nu-l cunosc pe Adrian Petre, aduc doar jucători pe care-i cunosc”, a declarat Marius Șumudică, la sosirea în țară.
Adrian Petre este cotat de site-urile de specialitate la 1,1 milioane de euro. Atacantul în vârstă de 22 de ani mai are contract cu formația deținută de Gigi Becali pânp în iulie 2024. Pe parcursul carierei a mai trecut pe la CS Atletico Arad, UTA Arad și Esbjerg, formație care a încasat 800.000 de euro de la FCSB în februarie 2020.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER