Fotbalul, zguduit de un nou scandal de corupție!** Trei arbitri anchetați pentru 7 penalty-uri în 2 meciuri
FIFA a deschis o anchetă ce vizează trei arbitri din Ungaria
care au condus, miercuri, două meciuri amicale internaționale și au
acordat la aceste partide șapte penalty-uri, a anunțat Asociația
Ungară de Fotbal (MLSZ), informează AFP.
Cele două partide amicale au fost organizate în Antalya, de o
societate thailandeză.
Kolos Lengyel, Krisztian Selmeczi și Janos Csak nu figurează pe
lista FIFA a arbitrilor internaționali și au condus doar meciuri
din liga a treia ungară, înainte de a arbitra partidele amicale de
miercuri. Estonia și Bulgaria au remizat, scor 2-2, iar Bolivia a
învins Letonia, scor 2-1, în partidele arbitrate de brigada ungară,
toate golurile fiind din penalty, ceea ce a dus la suspiciuni.
„Cei trei se pot aștepta la probleme mari. Licențele lor
au fost suspendate cu efect imediat. În principiu, meciurile
internaționale, fie ele și amicale, trebuie să fie conduse de
arbitri FIFA. Dacă nu sunt arbitri FIFA, măcar să fie arbitri din
prima ligă”, a anunțat directorul Comisiei pentru Arbitri
din cadrul MLSZ, Laszlo Vagner.
FIFA a solicitat federațiilor din Bulgaria și Estonia un raport
detaliat privind meciul amical de miercuri.
Sursa: Mediafax