FOTO | Primul antrenament al lui Olăroiu în calitate de selecționer al Arabiei Saudite. Românul va debuta pe 30 decembrie într-un amical cu Bahrein
Pe 30 decembrie, Arabia Saudită va juca un meci amical cu Bahrein, primul pentru Cosmin Olăroiu în calitate de selecționer al naționalei. Aflat în Australia, acolo unde va disputa partida, fostul antrenor al Stelei i-a surprins pe jurnaliști la ședința tehnică, unde s-a implicat și le-a arătat jucătorilor cum să realizeze anumite exerciții impuse de el. Potrivit presei arabe, Olăroiu a instat la ședințele de pregătire pe faza defensivă, considerată a fi punctul slab al naționalei pe care tehnicianul de la Al Ahli o pregătește pentru Cupa Asiei.
Cosmin Olăroiu a fost numit selecționer al naționalei de fotbal a Arabiei Saudite la mijlocul lunii decembrie, urmând să conducă echipa între 10 și 31 ianuarie, pe durata Cupei Asiei pe națiuni din Australia. Antrenorul român a precizat că această decizie a fost luată de președintele clubului Al Ahli: „Treaba mea este să pregătesc naționala. A fost o decizie luată de către președintele clubului și trebuie să o respect”, a declarat Olăroiu pentru cotidianul „The National” din Emirate.