FOTO | Toni Kroos, gafă inexplicabilă cu câteva ore înainte de Germania – Irlanda. Ce a făcut mijlocașul Realului

Astăzi se desfășoară ultimele meciuri din a treia etapă a preliminariilor Campionatului European de anul viitor, din Franța.

Elevii lui Joachim Low primesc vizita selecționatei Irlandei și sunt obligați să câștige, după ce în weekend au pierdut în Polonia, scor 0-2. În acest moment, nemții ocupă doar locul patru în grupă, cu trei puncte, după Polonia, Irlanda și Scoția. Faptul că Germania se află în grupă alături de două echipe din arhipelagul britanic le-a creat o stare de confuzie jucătorilor.

Drept urmare, Toni Kroos a postat pe contul personal de Twitter un mesaj în care spune că se pregătește de meciul contra Scoției. Explicațiile pentru o astfel de dezinformare sunt greu de găsit. Ori mijlocașul lui Real a lipsit sau nu a fost atent la ședințele tehnice în care s-a studiat adversarul, ori Joachim Low nu a insistat deloc pe numele naționalei pe care Germania o va întâlni în această seară. Oricare ar fi explicația, aerianul Kroos a dat dovadă de multă ignoranță când a postat mesajul respectv.

În Grupa D, din care face parte și campioana mondială Germania, se dispută trei meciuri, toate cu începere de la ora 21:45.

 

 

Publicat: 14 10. 2014, 17:21
Actualizat: 14 10. 2014, 17:22