GALERIE FOTO | Cum se îmbracă cele 24 de naționale la EURO 2016! Echipamente impresionante pentru Turcia, Croația sau Franța. Care îți place cel mai mult?

GALERIE FOTO | Cum se îmbracă cele 24 de naționale la EURO 2016! Echipamente impresionante pentru Turcia, Croația sau Franța. Care îți place cel mai mult?
  • Publicat:
  • Actualizat:

Au mai rămas puțin peste două luni până la startul turneului final al Campionatului European 2016, iar cele 24 de echipe care vor participa la competiția din Franța au intrat în linie cu pregătirile.

Selecționerii celor 24 de națiuni au avut ocazia în ultimele 10 zile să vadă la treabă jucătorii avuți în vedere pentru Euro și puține surprize mai pot apărea până pe 10 iunie, dată în care competiția din Franța ia start, cu partida Franța – România, din Grupa A.

Se știu deja și echipamentele pe care cele 24 de țări le vor purta pe durata competiției, iar multe dintre ele sunt impresionante. Dacă România va aborda turneul cu un „look” clasic, Turcia, Croația, Belgia sau Franța reușesc să impresioneze din acest punct de vedere.

Vă invităm să le vedeți pe toate în GALERIA FOTO a acestui articol. (CLICK AICI PENTRU GALERIE)


Campionatul European 2016. Cum arată grupele

  •     GRUPA A: Franța, Albania, România, Elveția
  •     GRUPA B: Anglia, Țara Galilor, Slovacia, Rusia
  •     GRUPA C: Germania, Irlanda de Nord, Polonia, Ucraina
  •     GRUPA D: Spania, Turcia, Cehia, Croația
  •     GRUPA E: Belgia, Irlanda, Suedia, Italia
  •     GRUPA F: Portugalia, Islanda, Ungaria, Austria


Program ROMÂNIA la EURO 2016

România va disputa cele trei partide din Grupa A a Europenelor din 2016 pe 10, 15 și 19 iunie. Tricolorii deschid turneul final la Paris, pe celebra Stade de France, întâlnesc Elveția în al doilea meci, pe același stadion, și încheie balul cu, teoretic, cea mai slabă formație a grupei, Albania.

Coincidența face ca România să întâlnească Elveția tot în al doilea meci din grupă, exact așa cum s-a întâmplat ultima oară când am dat ochii cu această națională, la Mondialul din America.

Exact ca și atunci, vom întâlni, în ordine, formațiile socotite cea mai puternică (atunci Columbia, acum Franța), a doua ca valoare (și atunci, și acum Elveția) și, în sfârșit, teoretic outsidera (atunci SUA, acum Albania).

Schimbările aduse de Campionatul European 2016: 24 de echipe și doar 8 pleacă „acasă” după faza grupelor. Cum sunt departajate naționalele

EURO 2016 va fi ediția cu numărul 15 a acestei competiții interțări, va avea loc în Franța și se va întinde pe o perioadă de o lună, între 10 iunie și 10 iulie. Această ediție a turneului final va fi specială din punct de vedere modului de organizare. Pentru prima dată în istorie, turneul final va fi compus din 24 de echipe.

Până la Campionatul European din 2012 s-a folosit sistemul cu 16 echipe, valabil încă din anul 1996. Asftel, sub acest nou sistem de organizare, echipele calificate vor fi impărțite în șase grupe a câte patru echipe, după care vor urma fazele eliminatorii. Fiind gazdă, Franța s-a calificat din oficiu, în timp ce alte 53 de echipe rămase au trecut prin preliminarii, care au început în toamna anului 2014. În aceste preliminarii și-a făcut loc și o debutantă – Gibraltar.

Franța a fost aleasă să găzduiască turneul pe 28 mai 2010, învingând Italia și Turcia. Meciurile se vor juca pe zece stadioane: Bordeaux, Lens, Lyon, Marseille, Nisa, Paris, Toulouse și Saint-Etienne. Va fi pentru a treia oară când Franța va fi gazda unui astfel de turneu, după cel inaugural și cel din 1984. Naționala „Cocoșilor galici” a câștigat de două ori Campionatul European, în 1984 și 2000.

Câștigătoare va avea dreptul să participe la Cupa Confederațiilor din 2017, găzduită de Rusia. Dacă Germania sau Rusia vor câștiga, finalista se va califica și ea, deoarece nemții au câștigat CM 2014, iar Rusia este calificată din oficiu deoarece este gazda acestui turneu.

Euro 2016: Formatul turneului – se califică primele două locuri din fiecare grupă și cele mai bune 4 formații clasate pe locul 3

Pentru acomodarea cu noul sistem, de la 16 la 24 de echipe, se vor adăuga încă două grupe în această fază a competiției, și încă o rundă în fazele eliminatorii. Cele șase grupe (A-F) vor conține în continuare câte patru echipe, dar nu se vor mai califica doar primele două locuri din fiecare grupă, ci și patru cele mai bune locuri 3, ceea ce înseamnă că în fazele eliminatorii vor concura 16 echipe. Acest format însumează 51 de meciuri, față de cele 31 ale campionatelor anterioare.

Euro 2016: Cum sunt departajate echipele în caz de egalitate de puncte

Departajarea echipelor în grupă

Dacă două sau mai multe echipe vor termina la egalitate de puncte după ce toate meciurile din grupă s-au încheiat, se vor aplica următoarele departajări:

1. Numărul de puncte obținute în meciurile directe ale echipelor care au terminat la egalitate de puncte
2. Golaverajul din meciurile directe ale echipelor care au terminat la egalitate de puncte
3. Numărul de goluri înscrise în meciurile directe
4. Golaverajul superior luând în calcul toate meciurile grupei
5. Numărul mai mare de goluri marcate luând în calcul toate meciurile grupei
6. Dacă doar două echipe se află la departajare și sunt la egalitate după primele 6 criterii, dar și după ce s-au întâlnit în ultima etapă a grupei, se vor oraniza lovituri de departajare (acest criteriu nu se aplică dacă mai mult de două echipe sunt la departajare)
7. Clasamentul fair-play ( 1 punct pentru un cartonaș galben, 3 puncte pentru un cartonaș roșu, ca și consecință a primirii a două „galbene”, 3 puncte pentru un cartonaș roșu direct, 4 puncte pentru un cartonaș roșu direct, după ce jucătorul mai avea un cartonaș galben) – echipa cu cele mai puține puncte merge mai departe
8. Poziția în clasamentul UEFA

Departajarea locurilor 3 din fiecare grupă

1. Numărul de puncte obținute
2. Golaverajul
3. Numărul de goluri marcate
4. Clasamentul fair-play ( 1 punct pentru un cartonaș galben, 3 puncte pentru un cartonaș roșu, ca și consecință a primirii a două „galbene”, 3 puncte pentru un cartonaș roșu direct, 4 puncte pentru un cartonaș roșu direct, după ce jucătorul mai avea un cartonaș galben) – echipa cu cele mai puține puncte merge mai departe
5. Poziția în clasamentul UEFA

Fazele eliminatorii EURO 2016

Optimi de finală Euro 2016

Meciul 1: Locul 2 din Grupa A – Locul 2 din Grupa C
Meciul 2: Câștigătoarea Grupei D – Locul 3 din Grupa B, E sau F*
Meciul 3: Câștigătoarea Grupei B – Locul 3 din Grupa A, C sau D*
Meciul 4: Câștigătoarea Grupei F – Locul 2 din Grupa E
Meciul 5: Câștigătoarea Grupei C – Locul 3 din Grupa A, B sau F*
Meciul 6: Câștigătoarea Grupei F – Locul 2 din Grupa E
Meciul 7: Câștigătoarea Grupei A – Locul 3 din Grupa C, D sau E*
Meciul 8: Locul 2 din Grupa B – Locul 2 din Grupa F

CUM SE DECIDE CU CINE JOACĂ‚ CELE MAI BUNE PATRU LOCURI 3 DIN CELE ȘASE GRUPE

*În funcție de grupele care vor oferi cele mai bune patru locuri 3 la Euro 2016, acestea vor întâlni în optimi următoarele echipe:

FOTO: Wikipedia

Sferturi de finală Euro 2016

Sfert 1: Câștigător meci 1 – Câștigător meci 2
Sfert 2: Câștigător meci 3 – Câștigător meci 4
Sfert 3: Câștigător meci 5 – Câștigător meci 6
Sfert 4: Câștigător meci 7 – Câștigător meci 8

Semifinale Euro 2016

Semifinală 1: Câștigător sfert 1 – Câștigător sfert 2
Semifinală 2: Câștigător sfert 3 – Câștigător sfert 4

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ilie Năstase s-a despărțit de Ioana: 'Durere mare…'. A plecat singur în Cehia, cu lacrimi în ochi!
Ilie Năstase s-a despărțit de Ioana: 'Durere mare…'. A plecat singur în Cehia, cu lacrimi în ochi!
Reacția englezilor după ce au văzut cum a plecat echipa României de la hotelul din Germania
Reacția englezilor după ce au văzut cum a plecat echipa României de la hotelul din Germania
Irina Columbeanu și Ramona Gabor l-au scos pe Irinel Columbeanu de la azil! Gestul emoționant făcut de fiica fostului milionar! Unde l-a dus pe tatăl ei?
Irina Columbeanu și Ramona Gabor l-au scos pe Irinel Columbeanu de la azil! Gestul emoționant făcut de fiica fostului milionar!…
Italienii au analizat doi români de la EURO 2024 și au dat verdictul: „Niciun moment marcant”
Italienii au analizat doi români de la EURO 2024 și au dat verdictul: „Niciun moment marcant”
Femeia fără DINȚI, care face senzație pe Tik-Tok. Are un succes COLOSAL la bărbați, dar mulți se sperie de ea. Cum arată
Femeia fără DINȚI, care face senzație pe Tik-Tok. Are un succes COLOSAL la bărbați, dar mulți se sperie de ea.…
E cutremur la naţională! Incredibil, răsturnare de situaţie la meciul decisiv cu Olanda
E cutremur la naţională! Incredibil, răsturnare de situaţie la meciul decisiv cu Olanda
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Bulă, de ce ai copiat la tema asta?
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Bulă, de ce ai copiat la tema asta?
Câştigurile fabuloase cu care sunt ademeniţi românii cu ajutorul AI. Ce profit i s-a oferit unui posibil client ca să investească într-o platformă înşelătoare
Câştigurile fabuloase cu care sunt ademeniţi românii cu ajutorul AI. Ce profit i s-a oferit unui posibil client ca să…
FRUMUSEȚEA nu aduce FERICIRE. Ce se întâmplă cu oamenii care ARATĂ prea BINE?
FRUMUSEȚEA nu aduce FERICIRE. Ce se întâmplă cu oamenii care ARATĂ prea BINE?
Milionarul român de doar 28 de ani pe care l-au şocat aroganţa şi snobismul românilor a anunţat cât va investi în ţara noastră!
Milionarul român de doar 28 de ani pe care l-au şocat aroganţa şi snobismul românilor a anunţat cât va investi…
BAC 2024 | Ce subiecte au picat la geografie, logică, filosofie, sociologie și psihologie
BAC 2024 | Ce subiecte au picat la geografie, logică, filosofie, sociologie și psihologie
S-a dat ordin în UE și toată România. Este obligatoriu din 3 iulie. Nu se mai poate vinde
S-a dat ordin în UE și toată România. Este obligatoriu din 3 iulie. Nu se mai poate vinde
„Ei i-a plăcut viața, el a stat acasă ca prostu'” Bărbat din Iași, tată a 5 copii, s-a sinucis după ce soția a
„Ei i-a plăcut viața, el a stat acasă ca prostu'” Bărbat din Iași, tată a 5 copii, s-a sinucis după…
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Adevărul șocant despre Paper Mario, 20 de ani mai târziu!
Adevărul șocant despre Paper Mario, 20 de ani mai târziu!
EXCLUSIV Dovezile bombei ecologice de la un depozit de deșeuri din Argeș: pârâu poluat și niveluri de amoniu depășite de peste 800 de ori
EXCLUSIV Dovezile bombei ecologice de la un depozit de deșeuri din Argeș: pârâu poluat și niveluri de amoniu depășite de…
În unele ţări din Europa, a fi bunic devine o ocupaţie plătită
În unele ţări din Europa, a fi bunic devine o ocupaţie plătită
Șoferii au voie să refuze etilotestul și drugtestul. Ce pot face polițiștii în continuare
Șoferii au voie să refuze etilotestul și drugtestul. Ce pot face polițiștii în continuare
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de durere
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de durere
×