Gigi Becali, desființat de un oficial de la Galatasaray. „Suntem conștienți de ce încearcă să facă!”

George Becali, finantatorul echipei FCSB, sustine o conferinta de presa, vineri, 16 martie 2018, in Bucuresti. ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO
Vezi galeria foto - 4 poze

Gigi Becali este desființat de Ozgur Isitan Gun, un oficial de la Galatasaray.

După ce Gigi Becali a anunțat că Olimpiu Moruțan va semna cu Galatasaray și că formația din Istanbul va plăti 10 milioane de euro, un oficial al grupării din Turcia a ieșit la atac.

Sâmbătă, 31 iulie, Gigi Becali dezvăluia că Olimpiu Moruțan va pleca la Galatasaray. Declarația latifundiarului din Pipera nu a trecut neobsevată în Turcia, iar Burak Elmas, președintele grupării „Cim Bom” l-a contrazis pe patronul FCSB și a transmis că Galatasaray nu e dispusă să îl transfere pe internaționalul român.

Gigi Becali, desființat de un oficial de la Galatasaray

Burak Elmas nu este singurul oficial de la Galatasaray care l-a contrazis pe Gigi Becali. Ozgur Isitan Gun, membru în Consiliul de Administrație al lui Galatasaray, a avut o reacție dură la adresa patronului vicecampioanei României și l-a făcut praf pe acesta după ce a anunțat transferul lui Olimpiu Moruțan.

„Becali crede că există șefi la Galatasaray care așteaptă jucători în holul hotelului timp de 4 ore. Suntem conștienți de activitatea de marketing pe care încearcă să o facă și presiunea pe care încearcă să o pună. Dar nu putem să nu fim raționali în acest transfer”, a spus Ozgur Isitan Gun, conform jurnaliștilor de la Milliyet.

Gigi Becali vrea 10 milioane de euro pentru Olimpiu Moruțan

După ce Galatasaray l-a cumpărat pe Alexandru Cicâldău de la Universitatea Craiova cu 6,5 milioane de euro, Gigi Becali a încercat să îi facă pe turci să plătească 10 milioane de euro pentru Olimpiu Moruțan.

După ce FCSB a fost eliminată din Conference League de Shakhter Karagandy, Gigi Becali a dezvăluit că e dispus să îl vândă pe Olimpiu Moruțan cu 10 milioane de euro. Presa din Turcia anunța în urmă cu câteva zile că turcii de la Galatasaray au făcut o ofertă de 5 milioane de euro, sumă considerată prea mică de afaceristul din Pipera.

Publicat: 01 08. 2021, 11:06