Gigi Becali își face praf jucătorii după Sepsi – FCSB! Patronul a identificat problema: „Le tremură chiloții, trebuie să ai bărbăție”
Gigi Becali, patronul lui FCSB, este foarte supărat după ce echipa sa a ajuns din nou la un pas să rateze din nou câștigarea titlului. Omul de afaceri a vorbit după meciul cu Sepsi, terminat cu scorul de 2-2, criticându-și în termeni duri jucătorii.
Sepsi OSK – FCSB sa terminat la egalitate, scor 2-2 (Petrila ’68, Dumiter ’71/ Buziuc ’81, Tănase ’90+2), iar formația roș-albastră rămâne la trei puncte în spatele liderului CFR Cluj care are 48 de puncte. De partea cealaltă, covăsnenii au urcat pe locul 3, cu 37 de puncte.
CFR poate deveni campioană încă din etapa a 9-a, dacă o va învinge pe FC Botoșani. De asemenea, ardelenii vor câștiga titlul în runda următoare chiar și dacă nu va învinge formația lui Marius Croitoru, cu condiția ca FCSB să obțină un rezultat identic sau mai slab.
Gigi Becali își face praf jucătorii după Sepsi – FCSB! Patronul a identificat problema: fotbaliștii nu sunt „bărbați”!
Gigi Becali a vorbit după meciul de duminică seara și arată că patru dintre jucători nu au ce căuta la echipă: Radunovic, Moruțan, Olaru și Tănase. Ultimul a fost lăudat de patron, pentru că nu are ce să caute la FCSB pentru că este mai bun decât restul colegilor.
„Radunovic, Moruțan, Olaru, Tănase nu sunt de echipa asta. Olaru toate pasele, toate mingile numai la adversar. Moruțan… emoția. Tavi Popescu și Tănase n-avea cu cine să joace. N-am văzut așa ceva.
Radunovic fricos. Toți fotbaliștii când vin la noi le tremură chiloții, n-ai ce să faci, trebuie să ai bărbăție. Selecția mea… așa este selecția mea, nu este un test de bărbăție”, a spus Gigi Becali la Digisport.