Giovanni Becali (69 de ani) a vorbit despre relația pe care o are cu celebrul Jose Mourinho (58 de ani), actualul antrenor al celor de la AS Roma.
Giovanni Becali și Jose Mourinho sunt prieteni de foarte mulți ani, iar actualul antrenor al formației din Serie A a venit în nenumărate rânduri în România pentru a-l vizita pe bunul său prieten.
Chiar dacă în ultima perioadă nu au mai avut timp să se viziteze, Giovanni Becali și Jose Mourinho au păstrat legătura prin intermediul telefonului, lucru dezvăluit chiar de celebrul impresar.
Giovanni Becali a dezvăluit că primește mesaje și este sunat de Jose Mourinho după victoriile lui AS Roma, dar că antrenorul portughez nu reacționează tocmai bine atunci când echipa sa pierde.
„Am vorbit de sărbători. Când câștigă: ”Giovaniii, mi amigooo”, cu o mie de `o`. Când pierde, nu mă mai cunoaște, e terminat. Nu-i mai merge treaba, dar n-are nici jucători. A avut 3-1 cu Juventus și a pierdut cu 4-3. Nicio șansă n-are”, a declarat Giovanni Becali, la emisiunea Digi Sport Matinal.
Relația dintre Giovanni Becali și Jose Mourinho este foarte strânsă, mai ales că antrenorul lui AS Roma a dorit să-l viziteze pe celebrul impresar în perioada în care acesta se afla în spatele gratiilor.
„Sunt prieten bun cu Mourinho. A vrut să vină la mine când eram în pușcărie la Slobozia. S-ar putea să vină în România în câteva zile și puteți să-l întrebați. El a vrut, dar i-am spus să nu vină. Eu aveam regim închis, vorbeam la geam. Îți dai seama cum era să vină Mourinho să vorbească la geam? Au venit mulți prieteni să mă viziteze. Au venit milionari din Bulgaria. Mourinho a venit la amicalul României cu Finlanda (n.r. câștigat de România cu 2-0 pe 5 iunie 2018) pentru mine. Tocmai mă eliberasem și a venit pentru mine”, dezvăluia Giovanni Becali pentru sursa citată mai sus.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER