La Gold Cup, cel mai tare turneu de fotbal din America Centrală, participă și naționala statului Belize, calificată în premieră.
Jucătorii din Belize sunt amatori, doi dintre ei fiind membri în trupele special ale statului din Caraibe.
Naționala din Tahiti a fost „vedeta” Cupei Confederațiilor, microbiștii fiind uimiți de prezența unei echipe atât de mici într-o competiție atât de importantă. A venit însă rândul unei noi „Cenușărese” să apară pe prima scenă a fotbalului. E vorba despre Belize, o națională care reprezintă unul dintre cele mai mici state din America Centrală (310.000 locuitori) și care s-a calificat, în premieră, la Gold Cup, competiția care strange cele mai puternice naționale din zona CONCACAF.
Evident, povestea micuței naționale este una impresionantă. Pentru a ajunge în Statele Unite, acolo unde are loc competiția, șefii Federației au primit donații din partea unor oameni de afaceri, dar au organizat și teledoane sau grătare unde au strâns bani. În plus, niciunul dintre jucători nu este profesionist, ba chiar doi dintre ei fac parte din brigada „Dragonilor”, echivalentul trupelor SIAS din România. Dar în ciuda acestui fapt, Belize s-a calificat în premieră la Gold Cup, sub conducerea unui antrenor american, Ian Mork. „Știm că ne aflăm la un nivel înalt și vom încerca să jucăm bine pentru a nu ne face statul de rușine”, a spus Mork înainte de meciul de aseară cu SUA.
130 este locul ocupat de Belize în clasmentul FIFA
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER