Grecia și-a făcut planul pentru tragerea la sorți: „Dacă te întorci cu ei drept adversari, vii pe jos din Elveția” Mesajul președintelui federației elene
Luni va avea loc la Zurich tragerea la sorți pentru barajul european la Campionatul Mondial din 2014. În urma capilor de serie se află Portugalia, Grecia, Croația și Ucraina, în timp ce de cealaltă parte se află Franța, Suedia, România și Islanda.
Dacă la noi părerile sunt împărțite, unii dintre oamenii de fotbal susținând că ar fi mai bine să jucăm cu Grecia, în timp ce alții susțin „varianta Ucraina”, în tabăra elenilor un lucru e cert: Franța trebuie evitată cu orice preț.
În acest sens, președintele federației din Grecia, Giorgos Sarris, i-a transmis lui Panagiotis Fyssas mai în glumă, mai în serios că o să vină pe jos din Elveția dacă se întoarce cu Franța ca adversar, informează presa greacă. Fyssas este fost campion european cu Grecia în 2004, iar în prezent ocupă funcția de director tehnic în cadrul federației și este omul care va reprezenta Grecia la tragerea la sorți.
Cum nici Suedia lui Ibrahimovic nu pare un adversar în compania căruia grecii să nu aibă nicio emoție, se poate deduce că elenii consideră naționala lui Pițurcă, alături de cea a Islandei, adversari ce pot fi depășiți ușor în lupta pentru calificare.