Griji pentru Vicente del Bosque!** Meciurile Real – Barça distrug unitatea naționalei

Selecționerul Spaniei, Vicente del Bosque, consideră că cele
trei „El Clasico” de până acum au divizat jucătorii primei
reprezentative în două tabere. Spre deosebire de brazilienii și
argentinienii de la Barcelona și Real Madrid, ibericii din cele
două echipe s-au contrat dur, oricând au avut ocazia.

Cele patru meciuri dintre Barcelona și Real Madrid care se joacă în
aceste zile și-au arătat și partea urâtă. Ajuns la episodul al
treilea, „El Clasico” a împărțit jucătorii naționalei Spaniei în
două tabere. Primul incident s-a consumat în urma meciului din
campionat, când fundașul catalan Pique s-a luat la bătaie cu câțiva
jucători adverși în drumul spre vestiare. La finalul partidei-tur
din semifinalele Ligii Campionilor s-a consumat un alt incident
neplăcut, care i-a avut ca protagoniști pe căpitanii celor două
echipe, Casillas și Puyol, aceștia contrându-se pe seama
simulărilor repetate ale „extratereștrilor” Pedro și Busquets.
Totul în timp ce Messi și Dani Alves și-au salutat conaționalii, pe
Di Maria și Marcelo. Cel mai nemulțumit este Vicente Del Bosque,
selecționerul campioanei mondiale, care crede că aceste evenimente
pot afecta grav atmosfera de la naționala Spaniei.


13 jucători
au furnizat Real și Barcelona la echipa națională în
ultimul an

Publicat: 30 04. 2011, 08:52
Actualizat: 30 04. 2011, 08:53