Gustavo Quinteros a fost numit selecționer al Ecuadorului
Tehnicianul argentinian Gustavo Quinteros a fost numit, vineri, în funcția de selecționer al Ecuadorului, informează cotidianul L’Equipe.
Tehnicianul de 49 de ani va avea drept obiectiv obținerea unui rezultat bun la Copa America din acest an și calificarea la Cupa Mondială din 2018.
Quinteros îi succede lui Sixto Vizuete, care asigura interimatul după demiterea lui Reinaldo Rueda, la finalul Cupei Mondiale, unde Ecuadorul a părăsit competiția în faza grupelor.