Haos în campionat!** Campioana a avut două echipe înscrise în prima ligă
Samoanii au un campionat format din 15 echipe, printre care se
numără Trandafirii Negri, Golful Verde sau Inimă de Leu. Pago
Youth și Tafuna Jets au câte două formații!
Liga internă din Samoa Americană a fost câștigată ultima dată de
Pago Youth. Pago Youth I din grupa A, fiindcă în cealaltă grupă a
evoluat și Pago Youth II! Cele 15 formații sunt repartizate în două
serii, iar fiecare echipă joacă maximum un meci cu fiecare dintre
adversare, iar la finalul „sezonului regulat”, primele două clasate
din fiecare grupă intră în play-off. Se joacă semifinale, după care
marile câștigătoare se duelează pentru trofeul suprem, în timp ce
învinsele se mulțumesc să lupte pentru locul trei.
Pago Youth, învingătoarea din ultimul sezon, care s-a terminat
în decembrie 2010, a învins categoric reprezentativa Trandafirilor
Negri, scor 6-2. Rezultat destul de surprinzător, având în vedere
că Pago Youth marcase până în ultimul act „numai” 29 de goluri,
față de 34 ale adversarilor, care aveau și o partidă în minus!
Printre perdante s-au numărat echipele Inimă de Leu și Golful
Verde.
Cele mai slabe echipe din ultimul campionat au fost
sateliții lui Pago Youth și Tafuna Jets, singurele care nu au
câștigat nicio partidă
48
de goluri a „reușit” să încaseze Tafuna Jets II în șase
partide
15-1 a
fost cel mai mare scor înregistrat în ultima stagiune, în partida
dintre Vailoatai Youth și Tafuna Jets II