I-a murit tatăl când avea 11 ani, a cules căpșuni alături de mamă în Spania, iar în prezent este adulat de mii de fani. INTERVIU | Florin Andone, atacantul din Primera care s-a luptat cu sărăcia: „Nu sunt bogat. Nu am avut și nu am bani”

  • Florin Andone, puștiul de 21 de ani care a marcat două goluri pentru Cordoba, echipă din Primera Division, are o poveste impresionantă de viață: a plecat din țară pentru a scăpa de sărăcie, tatăl i-a decedat într-un accident de mașină și la 15 ani a jucat pentru prima oară la o echipă de fotbal, după ce se lovise de două refuzuri.
  • În 2013, atacantul a fost aproape de un transfer la Rapid, dar înțelegerea a picat. Ibericii s-au interesat de serviciile românului la naționala de juniori, dar Andone a preferat să spună prezent României, pentru care nu a jucat însă decât trei partide, în 2012.

A debutat cu gol în Primera Division, reușind astfel să atragă atenția nu doar a presei din Spania, ci mai ales a celei din țară. Florin Andone are numai 21 de ani, iar numele lui nu spunea nimic până în urmă cu doar câteva zile, când și-a trecut numele pe tabelă în meciul dintre Cordoba și Granada, unul încheiat cu scorul de 2-0, dar și cu aplauze din partea a 19.000 de spectatori spanioli care au privit către atacantul român și au zâmbit. Povestea lui Florin Andone este una tipică jucătorului român ambițios. A pornit de jos și nu a renunțat la pasiunea sa nici chiar atunci când viața l-a pus la pământ: „Nu sunt bogat, nu am avut și nu am bani”, povestește fotbalistul român.


Florin Andone este de 10 ani în Spania, țară despre care spune că i-a oferit mai multe decât visa vreodată și care continuă să îi îndeplinească visele. Sursă foto: Facebook

A cules căpșuni vreme de trei ani

Avea doar 11 ani atunci când tatăl a murit într-un accident de mașină. Nu obișnuiește să vorbească despre momentul care i-a zdruncinat viața din temelii și l-a transformat din băiat în bărbat: „E groaznic să rămâi fără tată la o vârstă atât de fragedă. E dureros, ai senzația că nu mai poți să stai în picioare, că ți se duce pământul de sub ele”, rememorează cel care a plecat din țară împreună cu mama acestuia, în speranța că va avea o viață mai bună. A avut dintotdeauna o viață dificilă. A învățat mai întâi ce înseamnă să ai lipsuri, pentru ca mai târziu să le poată umple. La 11 ani, se vedea rupt de casă și nevoit să o ia de început, în Vinaros, în estul Spaniei. A cules căpșuni în primii ani, alături de figura maternă, pentru a putea câștiga bani pentru o pâine. Mama acestuia a avut două locuri de muncă, făcea și menaj.

Abia la 15 ani și-a reîncercat șansa ca fotbalist, după ce în România fusese refuzat de echipa de juniori a celor de la FC Botoșani. S-a văzut nevoit să se gândească de două ori dacă să continue sau nu. Se lovise de al doilea refuz, când Villarreal nu l-a oprit în lot. A preferat să muncească alături de mamă și să evolueze în liga a treia, pentru Vinaros. Marca pe bandă rulantă: „Voiam să le arăt că sunt bun, aveam nevoie de confirmări”. Iar în 2011 a primit-o poate pe cea mai importantă: Villarreal l-a dorit din nou. A fost rapid împrumutat în liga a treia, la Atletico Baleare, pentru care a marcat de 12 ori. În 2014 semna cu Cordoba, care îl urmărise pe puști și îl dorea. Echipa revenise în Primera Division după 42 de ani, iar Florin Andone părea cea mai bună variantă pentru atacul spaniolilor.


Atacantul român în vârstă de 21 de ani este într-o relație de un an și jumătate cu o frumoasă spanioloaică. Cei doi par îndrăgostiți și deja discută despre viitor. Sursă foto: Facebook

A refuzat naționala Spaniei

În 2013, Andone a fost la un pas să revină în țară. Rapid l-a dorit, se înțeleseseră verbal, dar lucrurile nu s-au mai întâmplat: „Eu țin cu Rapid de când mă știu. Dar dacă nu a fost să fie, nu mă mai gândesc la asta. Nu are rost. Poate într-o zi se va întâmpla. Până atunci aș vrea să mă impun aici, în Spania”. A ales Spania în locul României, dar nu și la națională. Ibericii l-au chemat la lotul de sub 21 de ani, dar el a spus > naționalei sub 19 ani în 2012. A fost convocat pentru trei meciuri și atât. Nu a mai auzit nimic de aproape trei ani: „Vreau să joc pentru România, aștept, îmi văd de treabă și, dacă cei de la federație vor considera că eu merit să fiu chemat la lot, voi veni cu inima deschisă”, spune entuziasmat cel care în 2015 pare să-și facă un nume pentru el.

„Cred ca aș fi încercat să muncesc și să-mi câștig pâinea de zi cu zi”

Florin dezvăluie cu seninătate că ar fi muncit orice în Spania dacă nu ar fi ajuns fotbalist și își descrie viața ordonată și fără excese care l-a făcut să ajungă în Primera Division. E fan al serialului de desene animate „The Simpsons” și abia așteaptă să ajungă la echipa națională a României, pentru care ar refuza oricând Spania, cum a făcut-o și când era junior. Nimeni din staff-ul primei reprezentative nu l-a contactat însă, până în acest moment. Singura echipă din România care s-a interesat de Florin Andone anul trecut a fost FC Botoșani, formația din orașul unde s-a născut Andone.

Florin, ce ai simțit în momentul golului?
M-am simtit foarte bucuros, împlinit… E un vis devenit realitate să joc titular în Primera División și să dau și gol. Sunt foarte fericit.

Cât de grea a fost așteptarea? Ai debutat abia în etapa a 17-a.
Da, asa este.. Târziu, dar nu contează asta. Important este că domnul Djukic (n.r. antrenorul echipei Cordoba) are încredere în mine și ușor, ușor intru în joc. Domnul Djukic m-a felicitat, mi-a spus că am facut un meci bun și să continui așa. Colegii la fel. Mi-au spus să fiu cu picioarele pe pământ și să continui tare.

Peste două etape jucați cu Real Madrid. Te pregătești de un gol pe „Santiago Bernabeu”?
Ar fi un vis. Pe moment nu ma gândesc la meciul cu Real Madrid, ci la cel cu Rayo Vallecano. Sper să jucăm bine și să obținem cele trei puncte.

„Cu mai multe goluri voi ajunge la națională”

Te consideri un produs al fotbalului românesc sau spaniol?
Eu cred că al fotbalui spaniol, am crescut aici cu fotbalul și cred că pot spune că sunt un produs al fotbalului spaniol.

Te-a sunat cineva de la echipa națională, în acest sezon?
Nu, momentan nu.

Crezi că un atacant din Primera ar fi îndreptățit să spere la convocare?
Nu mă gândesc la asta. Vreau să cresc ca jucător și să am mai multe minute jucate. Apoi totul va veni de la sine.

Ce-ți lipsește ca să ajungi la națională?
Mai multe jocuri în Primera División, goluri, prestații bune.

„FC Botoșani m-a dorit din România”

Care a fost ultima echipă din România interesată să te achiziționeze?
Cei de la Botoșani au fost interesați de mine anul trecut, dar pe moment nu mă intereseaza să mă întorc în fotbalul românesc. Vreau să cresc aici, în fotbalul spaniol.

Atacantul Andone va fi următorul Adrian Ilie sau Craioveanu în fotbalul spaniol?
Doamne ajută! Poate cu munca multă și cu puțin noroc. Nu se știe niciodată.

Urmărește zilnic The Simpsons

Ai surprins într-un interviu acordat presei spaniole, în care spuneai că îți place să dormi. Cum decurge o zi normală din viața ta?
Mă trezesc în fiecare dimineață la 08:30, merg la antrenament și iau micul dejun acolo la stadion. Merg puțin la sală înaintea antrenamentului și după îmi fac antrenamentul cu echipa. După antrenament vin acasă cam pe la ora 14:00, iau masa împreună cu prietena mea și după asta mă uit la televizor. Îmi place foarte mult să urmăresc „Los Simpsons”, care începe la ora 14:15. În timp ce iau masa mă uit la televizor. La ora 15:00 mă uit la „Deportes Cuatro” (n.r. emisiune sportivă) și pe la vreo 16:00 mă bag la somn. Dorm vreo două ore și, după ce mă trezesc, ies cu prietena în oraș la o plimbare, ori mă joc la playstation, ori merg la sală. Depinde de zi și depinde de cum mă simt eu. Seara luăm cina împreună, apoi iar la televizor și la somn. Cam așa sunt toate zilele mele.

Ai plecat la 11 ani în Spania. Te-ai gândit ce ai fi făcut dacă nu ajungeai fotbalist?
Cred ca aș fi încercat să muncesc și să-mi câștig pâinea de zi cu zi, în orice domeniu, ca orice persoană modestă.

Publicat: 09 01. 2015, 10:12
Actualizat: 09 01. 2015, 19:10