Ianis Hagi (23 de ani) a fost operat de urgență, toate acestea după ce s-a accidentat vineri, 21 ianuarie, în meciul jucat de Rangers cu Stirling în 16-imile Cupei Scoției.
Ianis Hagi a jucat în meciul dintre Rangers și Stirling din șaisprezecimile Cupei Scoției doar 14 minute. Internaționalul român a părăsit terenul acuzând o accidentare la genunchi.
Deși oficialii lui Rangers și Gică Hagi sperau ca accidentarea lui Ianis Hagi să nu fie foarte serioasă, internaționalul român a primit o lovitură dură.
Se pare că accidentarea lui Ianis Hagi este mult mai serioasă decât se credea inițial. Fotbalistul lui Rangers a suferit o ruptură la ligamentele încrucișate ale genunchiului și a fost deja supus unei intervenții chirurgicale, anunță Sport.ro.
Intervenția chirurgicală a avut loc la Glasgow și se estimează că fotbalistul român nu va mai putea juca în acest sezon, urmând să fie indisponibil până la finalul ediției actuale.
În acest caz, Ianis Hagi riscă să rateze meciurile pe care echipa națională a României urmează să le joace în Liga Națiunilor. „Tricolorii” se vor avea de disputat patru meciuri în luna iunie a acestui an. Reprezentativa noastră va întâlni Muntenegru (4 iunie), Bosnia Herțegovina (7 iunie), Finlanda (11 iunie) și în retur cu Muntenegru (14 iunie).
Ianis Hagi (23 ani) este cotat de site-urile de specialitate la 7 milioane de euro, iar în sezonul 2021 – 2022 a jucat în 27 de meciuri, a dat patru goluri și 4 pase decisive.
Fotbalistul român a ajuns la Rangers pe 31 ianuarie 2020, după ce KRC Genk l-a cedat sub formă de împrumut la formația din Scoția, iar trupa din Glasgow a plătit 3,5 milioane de euro pentru transferul definitiv al lui Ianis Hagi în iulie 2020.
Pe parcursul carierei, Ianis Hagi a mai jucat pentru Academia Hagi, FC Viitorul, Fiorentina, KRC Genk și Rangers.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER