Oficialii lui Gaziantep au decis să organizeze o mică petrecere la care să participe toți jucătorii și staff-ul tehnic, iar Marius Șumudică a oferit imagini incendiare de la cină.
Gaziantep FK, formație pregătită de Marius Șumudică, s-a impus sâmbătă, 29 august, cu scorul de 3-2 în fața celor de la Denizlispor, într-un meci amical disputat în stagiul de pregătire de la Afyon, iar Marius Șumudică s-a distrat de minute la finalul partidei.
Oficialii lui Gaziantep au organizat o mică petrecere în cantonamentul de la Afyon, acolo unde jucătorii și staff-ul tehnic al lui Marius Șumudică s-au putut delecta cu un kebap și muzică tradițională.
Junior Morais, Alin Toșca și Alexandru Maxim s-au ferit să iasă la dans și au stat la mesele lor urmărind prestația antrenorului de la Gaziantep de pe ringul de dans. Marius Șumudică a dansat din buric alături de jucătorii săi și a demonstrat că are talent și pe ringul de dans, nu doar ca antrenor principal.
Gaziantep – Denizlispor s-a terminat cu victoria echipei lui Marius Șumudică, scor 3-2. Radoslav Murawski a descis scorul în minutul 35 din penalty, dar Alexandru Maxim a reușit să își treacă numele pe tabela de marcaj de două ori (min. 39 penalty, 52). Pawel Olkowski a făcut 3-1 pentru Gaziantep în minutul 59, dar Alihan Kalkan a redus din diferență cu doar patru minute înainte de finalul meciului și duelul s-a terminat 3-2.
Marius Șumudică (49 de ani) a ajuns pe banca tehnică a celor de la Gaziantep pe 14 iunie 2019 și mai are contract cu formația din Super Lig până în vara anului 2021. Românul a mai antrenat echipe precum Shabab, Kayserispor, Astra Giurgiu, Concordia, Al Saab, U Cluj, FC Vaslui, FC Brașov, Rapid București, AO Kavala și Gloria Bistrița.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER