Internaționalul brazilian Adriano, care și-a reziliat nu cu mult timp în urmă contractul cu Inter, i-a impresionat pe șefii lui Flamengo, echipă unde activează actualmente, prin felul în care se pregătește la fiecare antrenament.
Mai mult, Adriano, recunoscut pentru actele de indisciplină comise în repetate rânduri la Milano, l-a determinat pe coechipierul său Juan să revină pe teren, la antrenament, după ce acesta se certase cu antrenorul Alex Stival. Adriano are însă de tras din greu pentru a reveni la forma optimă, pentru că de la cele 87 kilograme cât cântărea pe vremea când era în Italia, a ajuns la 105. Medicii lui Flamengo i-au făcut un program strict de dietă, fără dulciuri, prăjeli și, mai ales, bere, băutura din care Adriano a început să deguste peste măsură în ultimele luni.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER