Florin Manea, impresarul lui Radu Drăgușin, e plin de încredere după ultimele evoluții ale internaționalului român.
Radu Drăgușin a avut evoluții extraordinare în tricoul lui Genoa, echipă care l-a transferat de la Juventus cu 5,5 milioane de euro în iulie 2023, iar presa din Italia anunță că oficialii lui Juve regretă că l-au vândut pe internaționalul român atât de repede.
După ce jurnaliștii italieni de la SerieBnews.com au dezvăluit că există un regret în rândul oficialilor lui Juventus după ce l-au cedat pe Radu Drăgușin la Genoa, deoarece internaționalul român a explodat în tricoul grupării din Serie B, Florin Manea a reacționat pe pagina de Faceboook de la ProSport și a făcut un anunț important.
Radu Drăgușin a fost transferat de Juventus de la AS Metropolitan cu 2,1 milioane de euro în august 2018, iar apoi l-a cedat sub formă de împrumut la Sampdoria, Salernitana și Genoa. În cele din urmă, formația din Serie B care ocupă locul doi în clasament a hotărât să achite 5,5 milioane de euro pentru transferul internaționalului român.
„Există un regret la Juventus în ceea ce privește un fundaș tânăr, care a explodat la Primavera, dar pe care clubul a decis, totuși, să nu parieze. Iar acum se pare că e prea târziu pentru asta. Talentul despre care vorbim este Radu Drăgușin. Dinamic și foarte combatant, Juventus l-a luat de foarte tânăr din țara sa natală, România.
Vânzarea lui Drăgușin este, însă, un mic regret. Fundașul își arată valoarea la Genoa, unde are 31 de meciuri în Serie B și 3 goluri marcate. Românul a devenit foarte important și astăzi este considerat unul dintre cei mai promițători fundași din lume”, au scris cei de la seriebnews.com.
Cotat de site-urile de specialitate la 5 milioane de euro, Radu Drăgușin a jucat în 33 de meciuri în sezonul 2022 – 2023, dintre care 31 în Serie B și două în Cupa Italiei, și a dat trei goluri.
Radu Drăgușin a adunat și cinci selecții la echipa națională a României, acolo unde a debutat pe 25 martie 2022 într-un meci pierdut e „tricolori” cu selecționata Greciei, scor 0-1, pe stadionul Steaua.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER