Încă un baraj! Portugalia va avea emoții pentru calificare pentru a treia oară consecutiv

Portugalia a învins clar aseară Luxemburg, pe teren propriu, scor 3-0, dar va avea din nou emoții pentru calificare, pentru a treia oară consecutiv

O singură dată a câștigat Portugalia grupa din care a făcut parte în ultimele cinci încercări: în preliminariile Euro 2008
Lusitanii vor fi cap de serie la tragerea la sorți de la Zürich, de lunea viitoare

La CM 2010, Portugalia a fost eliminată în optimile de finală, în timp ce la Euro 2012, lusitanii au ajuns în semifinale. Pe lângă faptul că ambele performanțe au fost primite excelent de fanii portughezi, rezultatele de la turneele finale ale lusitanilor au mai avut ceva în comun: ambele au venit după calificări din baraj, de fiecare dată în dauna Bosniei. De fapt, din ultimele cinci preliminarii pentru Mondial sau European, portughezii nu au câștigat decât o singură dată grupa din care au făcut parte, în calificările lui Euro 2008.

Rusia, egalată în ultimul minut de Azerbaidjan
Lucrurile nu s-au schimbat nici pentru turneul final din Brazilia de anul viitor. Degeaba au câștigat aseară portughezii pe teren propriu cu Luxemburg, scor 3-0. Naționala lui Paulo Bento nu a putut să urce mai sus de locul doi, după ce Rusia a smuls doar un egal în Azerbaidjan, scor 1-1, fiind egalată în ultimul minut. Iar Ronaldo&co. așteaptă acum tragerea la sorți pentru barajul de lunea viitoare de la Zürich.

Nani (în stânga) poate să joace contra lui David Luiz la Mondial doar dacă Portugalia trece de barajFoto: EPA

Publicat: 16 10. 2013, 08:40
Actualizat: 16 10. 2013, 08:41