Încă un dezastru pentru Chelsea Londra: sponsorul principal vrea să rezilieze contractul de 50 de milioane de euro pe sezon!
Sponsorul de pe tricoul celor de la Chelsea Londra, compania Three, „reanalizează” contractul de 50 de milioane de euro pe sezon încheiat cu clubul din Premier League.
Acest anunț a venit ca urmare a sancțiunilor primite joi de patronul rus al echipei de pe Stamford Bridge, Roman Abramovici.
Se anunță vremuri teribile pentru londonezi dacă oligarhul apropiat de Vladimir Putin nu va reuși să vândă clubul.
Sponsorul Three vrea să scape de contractul cu Chelsea Londra
Analiștii financiari avertizează că sponsori importanți ai celor de la Chelsea precum Nike, Hyundai sau Hublot sunt aproape de a se retrage din contractele cu londonezii pentru a evita acuzația de „complicitate” cu Roman Abramovici.
Compania de telecomunicații Three, sponsorul de pe tricoul de joc al celor de la Chelsea Londra, a anunțat că „reanalizează” contractul de 50 de milioane de euro pe sezon, după sancțiunile impuse de guvernul Marii Britanii împotriva oligarhului rus Roman Abramovici.
Patronul echipei de pe Stamford Bridge va primi interdicție de a călători și toate bunurile sale de pe teritoriul Marii Britanii vor fi puse sub sechestru, conform anunțului făcut joi dimineață de premierul britanic Boris Johnson.
Vestea șocantă a pus imediat sub semnul întrebării contractele încheiate cu sponsorii importanți ai clubului.
Nike, Hyundai și Hublot se retrag și ele
În 2021, Chelsea Londra a făcut aproape 200 de milioane de euro din contracte comerciale în ciuda pandemiei globale de coronavirus. În 2019, înainte ca pandemia COVID-19 să afecteze pentru totdeauna omenirea, Chelsea Londra reușise să adune 250 de milioane de euro din contractele încheiate cu sponsori de renume mondial.
Analiștii financiari din Regat, conform Daily Mail, avertizează că și alți sponsori importanți ai celor de la Chelsea Londra se pregătesc să rezilieze contractele încheiate cu echipa patronată de Roman Abramovici pentru a evita acuzațiile de „complicitate” cu miliardarul rus, care este considerat un apropiat al președintelui Vladimir Putin.
Printre aceștia cele mai mari nume sunt cele ale americanilor de la Nike, care au un contract de sponsorizare al echipamentului de joc al lui Chelsea Londra în valoare de 70 de milioane de euro, precum și gigantul auto sud-coreean Hyundai și celebra marcă de ceasuri elvețiene Hublot, care împreună aduc londonezilor un venit de 20 de milioane de euro prin înțelegerile parafate cu campioana Europei.