Începe „era Antic”

Franța este în plin schimb de generații, România își trăiește regretele după Euro și starul Mutu este într-un proces pe sume enorme de bani. Dar Serbia? Ce face Serbia? Tocmai l-a instalat ca selecționer pe Radomir Antic, fost campion al Spaniei cu Atletico și cu o carte de vizită în care sunt scrise cu litere mari echipe precum Real Madrid și Barcelona. Un om care niciodată nu a dat înapoi de la o provocare. I s-a dus vestea că este un antrenor pentru echipe în criză. Poate de aceea a și acceptat să preia echipa națională a Serbiei. Numirea lui Antic a fost oficializată ieri cu fast, într-o conferință de presă organizată la poate cel mai luxos hotel al Belgradului, Hyatt. Peste o sută de ziariști s-au strâns la un loc. Fără a întârzia un minut, aranjat la patru ace, nu în trening, Antic a apărut calm, cu zâmbetul pe buze și a așteptat răbdător să se stingă luminile zecilor de blițuri ale fotografilor. Scurt și la obiect, sârbul a anunțat obiectivul său, calificarea la Mondialul din 2010, apoi a făcut public lotul pentru primele meciuri din preliminarii. Și dacă ieri era la Belgrad vorbind de planuri și obiective, azi este la muncă, urmărindu-și jucătorii în Istanbul, la returul dintre Fenerbahce și Partizan, în preliminariile Champions League.

"Primul lucru pe care mi-l doresc este să mergem în Africa de Sud la Mondialul din 2010. Dar am planuri mai ample pentru fotbalul din Serbia"
– Radomir Antic, selecționer Serbia

Publicat: 25 08. 2008, 22:34
Actualizat: 26 08. 2008, 15:48