Începe „era Maradona”
Momentul pe care „El Pibe D’Oro” l-a așteptat cu sufletul la gură, încă din momentul când a renunțat la cariera de jucător va deveni realitate astăzi.
Diego Armando Maradona va debuta ca antrenor al primei reprezentative a Argentinei în partida amicală pe care naționala din Țara Tangoului o va disputa, la Glasgow, în compania Scoției. „Voi avea un debut de vis în Scoția, acolo unde oamenii mă adoră mai ales după golurile pe care le-am înscris de-a lungul carierei în poarta Angliei”, a declarat Maradona despre meciul din această seară de pe „Hamden Park”. Și nu s-a înșelat, el fiind așteptat de câteva mii de scoțieni la aeroportul din Glasgow.
Terry Butcher, unul dintre secunzii lui George Burley, selecționerul scoțian, nu face parte însă dintre cei care îl agreează pe starul argentinian. „Nici măcar nu voi da mâna cu el și nici nu am să-l iert pentru ceea ce a făcut atunci”, a spus fostul internațional englez, în condițiile în care Butcher s-a aflat pe teren la sfertul de finală de la Mondialul din Mexic ‘86 decis de „mâna lui Dumnezeu”. Împotriva scoțienilor, Maradona va apela la clasicul 4-4-2, cu Riquelme noul număr 10 și cu Mascherano noul căpitan al Argentinei.
Amicale tari
Adversarele României din preliminariile pentru Cupa Mondială din Africa de Sud vor disputa astăzi și ele meciuri amicale. Franța va da piept cu Uruguay, Serbia va întâlni Bulgaria și Austria se va duela cu Turcia, de menționat fiind faptul că toate cele trei oponente ale tricolorilor vor disputa partidele menționate pe teren propriu, la Paris, Belgrad și, respectiv, Viena. Surpriza Lituania va juca în deplasare cu Moldova.
Â