INCREDIBIL!** MOTIVUL pentru care Spania cere ca meciul cu Lituania să nu se dispute
Spania ar trebui să o întâlnească mâine pe Lituania, la Kaunas,
în Grupa I a preliminariilor CE 2012. Meciul ar putea să nu aibă
loc, din cauza stării proaste a gazonului stadionului „Steponas
Darius and Stasys Girenas” (foto). Decizia se va lua azi.
Campionii mondiali se tem mai mult de gazonul prost, care ar putea
duce la accidentări grave mâine, decât de jucătorii Lituaniei și
fac tot posibilul ca partida să nu se dispute. „Am făcut
azi (n.r. – ieri) o inspecție. E cel mai prost teren pe care l-am
văzut în viața mea. Mâine îl va vedea și arbitrul și se va lua o
decizie. În mod normal, nu ar trebui să se joace”, a spus
Paco Jimenez, unul dintre secunzii lui Del Bosque.
Și Iniesta este uimit de condițiile de la Kaunas: „Mi-am
adus aminte de tinerețe, când jucam fotbal pe
maidan!”.