Patru suporteri sârbi, între care și liderul Ivan Bogdanov, au fost condamnați, marți, la Genova, la pedepse cu închisoarea mergând de la doi ani și șase luni la trei ani și trei luni, pentru implicare în incidentele de la meciul Italia – Serbia, din 12 octombrie, informează AFP.
Suporterii sârbi implicați, Ivan Bogdanov, Daniel Janjici, Nikola Klicovici și Srdjan Jovetici, au fost condamnați la trei ani și trei luni, doi ani și opt luni, trei ani, respectiv doi ani și șase luni de închisoare.
Pedepsele pronunțate corespund cererilor parchetului.
„Ei vin dintr-o cultură unde cel care greșește plătește. Ei știu că au comis un delict”, a declarat avocatul acuzaților, Riccardo Di Rella. „Ei se află deja în detenție de cinci luni. Dacă nu erau sârbi, ar fi fost eliberați. Am asistat la fapte mai grave în alte circumstanțe și toate persoanele implicare au fost eliberate la puțin timp după”, a spus el.
În februarie, au fost condamnați și primii patru suporteri arestați. Strahinga Toljagici, în vârstă de 24 de ani, a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru opunere de rezistență la arestare și pentru că s-a bătut cu poliția, în timp ce Nenad Radovici (30 de ani), Goran Stanici (25 de ani) și Vladimir Dedici (28 de ani) au primit un an și zece luni pentru opunere de rezistență la arestare.
Incidentele provocate de suporterii sârbi la meciul Italia-Serbia, din 12 octombrie, din preliminariile Euro-2012 (grupa C), s-au soldat cu întreruperea meciului după șase minute de joc. Această oprire a fost urmată de violente confruntări între fanii sârbi și forțele de ordine locale (16 răniți, din care doi în stare gravă).
La finalul lunii octombrie, Comisia de Disciplină a UEFA a acordat victoria Italiei, scor 3-0, și a sancționat Serbia cu disputarea unui meci pe teren propriu fără spectatori.
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER