Japonezii vor să lase Spania fără selecționer!** Au pus ochii pe Del Bosque!
Naționala Japoniei a pus ochii pe selecționerul câștigătoarei
Campionatului European. Potrivit as.com, care citează presa niponă,
asiaticii îl vor selecționer pe Vicente del Bosque, care pregătește
în prezent naționala Spaniei. Oficialii Federației Japoneze de
Fotbal caută un antrenor cu nume, care să construiască o echipă
capabilă să depășească performanța de la Mondialul din Africa de
Sud.
Niponii au rămas fără antrenor după ce Takeshi Okada, cel care a
condus echipa la Mondialul din Africa de Sud, s-a retras. Visul
japonezilor este însă cam greu de realizat. Este greu de crezut că
Del Bosque va lăsa naționala Spaniei pentru cea a Japoniei. În
plus, fostul antrenor al Realului are contract cu federația iberică
până după EURO 2012.