Joan Laporta dă o nouă lovitură! Pierre Aubameyang a semnat cu Barcelona: „Arsenal a scăpat de un salariu uriaș!”
UPDATE 01:10: Pierre-Emerick Aubameyang a semnat cu Barcelona, după ce a trecut cu bine de vizita medicală și a ajuns la sediul clubului.
„Așa cum a dorit, Arsenal va scăpa de un salariu uriaș”, a scris cunoscutul jurnalist Fabrizio Romano.
Președintele Joan Laporta vrea să profite de situația ingrată a starului Pierre Aubameyang la Arsenal Londra și să îl transfere pe ultima sută de metri la Barcelona.
Fereastra de transferuri din ianuarie se va închide oficial luni noapte, iar catalanii încearcă să rezolve mutarea internaționalului din Gabon înainte de termenul limită.
Fotbalistul se află la Barcelona, dar negocierile sunt complicate din cauza salariului acestuia.
Barcelona încearcă transferul lui Aubameyang de la Arsenal Londra fără a fi nevoie de plecarea lui Ousmane Dembele!
Spaniolii de la AS au anunțat luni că FC Barcelona face eforturi disperate pentru a include transferul lui Pierre Aubameyang de la Arsenal Londra, în limitele salariale impuse de LaLiga prin fair-play-ul financiar.
Șefii blaugrana încearcă astfel să împiedice plecarea forțată a campionului mondial francez, deși în contextul actual acest lucru se dovedește aproape imposibil.
„S-ar putea realiza, dar nu va fi ușor deloc”, au declarat pentru AS surse implicate direct în această operațiune cu șanse mici de reușită, în momentul în care au fost întrebate despre posibilul transfer al lui Aubameyang fără implicarea lui Dembele în ecuație.
Prima condiție și cea mai grea de îndeplinit este acceptarea de către Aubameyang a unui salariu mult mai mic decât cel pe care îl primește în prezent pe Emirates, mai precis a salariului minim stipulat de LaLiga, caz în care se va repeta scenariul de la revenirea lui Dani Alves pe Camp Nou.
Un semn încurajator în acest sens este faptul că Aubameyang a aterizat deja la Barcelona pentru a grăbi formalitățile necesare pentru finalizarea împrumutului său la catalani valabil până la finalul lunii iunie.
Cu toate acestea, însă, internaționalul gabonez va fi nevoit să facă vizita medicală înainte de a deveni oficial jucătorul Barcelonei și trebuie amintit faptul că starul lui Arsenal a fost lăsat în afara lotului pentru Cupa Africii din cauza unei probleme cardiace cauzată de infectarea cu coronavirus.