John Toshack și-a prelungit contractul cu federația galeză

Selecționerul Țării Galilor, John Toshack, a acceptat prelungirea contractului său cu federația galeză (FAW) până la turneul final al Campionatului European din 2012, din Polonia și Ucraina.

Toshack, în vârstă de 60 de ani, a semnat în 2004 un contract pe cinci ani, înțelegerea urmând să expire anul viitor. Oficialii federației sunt foarte mulțumiți de realizările fostului antrenor al echipei Real Madrid la prima reprezentativă galeză, formație ce ocupă locul al treilea în grupa preliminară a CM din 2010, la patru puncte de lider, selecționata Germaniei.

"Suntem mulțumiți de maniera în care John a shimbat lucrurile la echipă, promovând numeroși tineri promițători, iar prelungirea contractului selecționerului nu a fost niciodată o problemă.", se arată într-un comunicat al FAW. Este de așteptat ca prelungirea înțelegerii să fie făcută înaintea meciului amical pe care Țara Galilor îl va disputa, la 11 februarie, cu Polonia, în Portugalia.

Publicat: 23 12. 2008, 10:35