Jose Antonio Camacho va fi demis de la conducerea tehnică a naționalei Chinei
Federația Chineză de Fotbal va pune capăt colaborării cu selecționerul Jose Antonio Camacho, ca urmare a înfrângerii dintr-un meci amical cu Thailanda, scor 1-5, a anunțat, sâmbătă, televiziunea de stat din China, informează AFP.
„Noaptea trecută, federația chineză și Camacho au discutat despre rezilierea contractului. Camacho și-a dat acordul, însă cele două părți mai trebuie să negocieze detaliile”, a precizat CCTV.
Suporterii echipei Chinei au cerut demiterea tehnicianului în vârstă de 58 de ani, extrem de nepopular în China de când a semnat, în 2011, un contract de 8 milioane de dolari pe an.
Conform CCTV, federația chineză trebuie să îi plătească lui Camacho 7 milioane de euro în cazul rezilierii contractului.
Sub conducerea lui Camacho, naționala Chinei a câștigat șapte meciuri din 20, a pierdut 11 și a remizat de două ori.
China ocupă locul 95 în clasamentul FIFA.