Jose Mourinho intervine în scandalul anului din Champions League. „Îl cunosc bine pe Ovidiu Hațegan!”. „The Special One”, mesaj pentru Sebastian Colțescu
A fost nebunie în fotbalul mondial. Meciul dintre Paris Saint-Germain și Istanbul Basaksehir a fost întrerupt în minutul 16, după ce jucătorii formației vizitatoare l-au acuzat de rasism pe arbitrul Sebastian Colțescu. Jose Mourinho a fost întrebat de acest incident și a spus că îi pare rău că în această dispută a fost implicat un „tip de treabă, un foarte bun arbitru”.
Rasismul este fenomen destul des întâlnit pe stadioane. Până acum au fost acuzați suporteri, jucători, oficiali, niciodată arbitri. Și s-a întâmplat tocmai cu o brigadă din România, la partida de Champions League dintre Paris Saint-Germain și Istanbul Basaksehir. Jose Mourinho a fost chestionat despre acest incident și speră ca toți cei implicați să-și fi învățat lecția.
„Este un eveniment trist, iar orice formă de rasism trebuie sancționată. Nu mai trebuie să acceptăm așa ceva, sunt trist pentru că nu-mi place să văd așa ceva în fotbal.
Îl cunosc personal pe arbitrul de centru, Ovidiu Hațegan. Un tip de treabă, un foarte bun arbitru. Nu e bine pentru el să fie implicat într-un asemenea incident” a declarat Jose Mourinho pentru Sky Sports.
„Nu insistați pentru că știți foarte bine care e regulamentul. Nu avem voie să dăm declarații. Vă rog să înțelegeți care este situația și în câteva zile o să aveți mai multe detalii. Mulțumesc și vă rog să înțelegeți”, a spus Ovidiu Hațegan în momentul în care a ajuns pe „Aeroportul Internațional Henri Coandă” din București.
Jose Mourinho, mesaj pentru Sebastian Colțescu
Sebastian Colțescu este cel acuzat după incidentul de marți. Jucătorii turci susțin că l-au auzit când a spus că trebuie sancționat „ăla negru”. „The Special One” i-a transmis un mesaj și l-a sfătuit să fie sincer.
„În privința arbitrului de rezervă, el trebuie acum să fie sincer. A făcut o eroare impardonabilă, dar acum trebuie să fie cu inima deschisă, să-și ceară iertare și să accepte consecințele. Eu cred că este un arbitru foarte bun.
Toți cei din fotbal trebuie să-și asume responsabilitatea atunci când greșesc. Sper ca asemenea scandaluri să nu mai aibă loc vreodată,” a mai spus antrenorul lui Tottenham.