Jurgen Klopp, mesaj emoționant pentru Cristiano Ronaldo după decesul fiului său. „Nici nu îmi pot imagina cum se simte!”
Jurgen Klopp, antrenorul formației Liverpool, i-a transmis lui Cristiano Ronaldo un mesaj emoționant după ce a aflat că starul lui Manchester United și-a pierdut fiul.
Cristiano Ronaldo a anunțat cu o zi înaintea meciului cu Liverpool că Georgina Rodriguez a născut, însă unul dintre gemenii săi a decedat.
Astfel, starul lui Manchester United nu a făcut parte din lotul lui Ralf Rangnick deoarece a preferat să stea alături de familia sa în acese momente dificile, dar suporterii celor două rivale din Premier League au dat dovadă de fair-play și au oferit un moment emoționant în minutul 7 al meciului pierdut de Manchester United cu scorul de 4-0.
Jurgen Klopp, mesaj emoționant pentru Cristiano Ronaldo după decesul fiului său
Jurgen Klopp a lăsat deoparte de rivalitate și i-a transmis un mesaj de susținere internaționalului portughez care are 5 „Baloane de Aur”.
„A fost o adevărată demonstrație de clasă și, bineînțeles, toate gândurile noastre, începând din momentul în care am aflat vestea, au fost pentru Cristiano și familia sa. Nici nu îmi pot imagina cum se simte. Suntem alături de el.
Pentru mine, momentul meciului a avut loc în minutul 7, când tot stadionul a arătat clasă pură. Sunt atâtea lucruri mult mai importante în viață decât fotbalul. Suntem alături de Cristiano Ronaldo și de familia lui.”, a declarat Jurgen Klopp, citat de Mirror.
Anunțul lui Cristiano Ronaldo
„Cu cea mai profundă tristeţe trebuie să vă anunţăm că băieţelul nostru a trecut în nefiinţă. Este cea mai mare durere pe care o poate simţi un părinte. Doar naşterea fetiţei noastre ne dă puterea să trăim acest moment cu ceva speranţă şi fericire.
Le mulţumim medicilor şi asistentelor pentru îngrijiri şi susţinere. Suntem devastaţi de această pierdere şi vă rugăm să ne respectaţi intimitatea în aceste momente foarte dificile. Băieţelul nostru, eşti îngerul nostru. Te vom iubi mereu„, a scris Cristiano Ronaldo, pe Instagram.