Fulham Londra a plătit 15 milioane de euro celor de la Liverpool pentru Harry Wilson, după ce fotbalistul de 25 de ani a avut un sezon excelent în Championship, pentru „The Cottagers”.
Internaționalul galez a jucat sub formă de împrumut de la echipa lui Jurgen Klopp și a ajutat clubul din vestul Londrei să obțină promovarea directă în Premier League.
Wilson nu ar fi avut loc într-o linie de mijloc plină de vedete precum cea antrenată de neamțul Klopp.
Internaționalul galez Harry Wilson este cel mai tânăr fotbalist din istorie care a jucat pentru naționala țării sale, după ce în 2013 a doborât recordul superstarului Gareth Bale, atunci când a debutat pentru britanici la vârsta de doar 16 ani și 207 zile.
Deși a fost văzut de specialiști drept unul dintre cei mai promițători tineri jucători de la Liverpool, Harry Wilson a fost împrumutat consecutiv la șase echipe diferite până acum, în cariera sa, înainte de a se transfera definitiv la Fulham.
El nu a reușit să se impună în ofensiva „cormoranilor” și se gândește acum la un viitor de succes și o aventură pe termen lung la echipa din vestul Londrei, proaspăt promovată în Premier League.
Internaționalul galez s-a transferat definitiv pentru suma de 15 milioane de euro, iar Liverpool a confirmat oficial mutarea în cursul dimineții de luni.
Clubul de pe Anfield a păstrat și un procent de 15 la sută dintr-un eventual transfer ulterior al lui Wilson.
Fotbalistul de 25 de ani a semnat un contract pe 4 sezoane cu londonezii, iar Fulham are opțiunea de a prelungi înțelegerea cu încă unul.
Wilson a avut o contribuție decisivă la promovarea en-fanfare a lui Fulham în Premier League, după ce a marcat 11 goluri și a dat 18 assist-uri în 41 de meciuri jucate până acum în Championship.
După ce și-a asigurat matematic promovarea, echipa lui Marco Silva luptă pentru câștigarea Championship și mai are nevoie de o singură victorie în ultimele trei partide pentru acest lucru.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER