Juventus a anunțat o majorare de capital de 400 de milioane de euro pentru a combate efectele negative ale pandemiei de COVID-19!
Juventus Torino, fosta campioană a Italiei, a anunțat o creștere de capital de 400 de milioane de euro.
În plus, Juventus l-a numit pe Maurizio Arrivabene în funcția de administrator delegat (CEO) al grupării piemonteze.
Italianul de 64 de ani a fost între 2015 și 2018 General Manager of Sports Management și Team Principal la Scuderia Ferrari, în Formula 1.
Creștere de capital semnificativă anunțată oficial de către Juventus Torino: 400 de milioane de euro pentru a stopa declinul economic!
Juventus Torino caută soluții după ultimul sezon, complet ratat, iar pandemia de COVID nu o ajută foarte mult în acest sens. Pentru a contracara efectele economice dezastruoase, clubul torinez a anunțat o majorare de capital uriașă: 400.000.000 de euro!
Pe lângă injecția de capital, fosta campioană a Italiei a lucrat și la orgranigrama clubului, iar acum și-a adus un CEO de la Ferrari. Este vorba despre Maurizio Arrivabene, care la cei 64 de ani ai săi are o vastă experiență de business.
Bătrâna Doamnă a emis următorul comunicat oficial:
„Boardul director a examinat impactul pandemiei de coronavirus pe o durată de trei sezoane 2019/2022 și a estimat un total de 320 de milioane de euro ca urmare a efectelor economice negative directe și indirecte.
Obiectivele strategice pe termen lung stabilite în planul de dezvoltare a competitivității sportive și a sustenabilității economico-financiare pentru perioada 2019/2024 au fost confirmate.
În sprijinirea acestui plan, care, din cauza pandemiei de COVID-19, va fi revizuit în prima jumătate a anului financiar 2021/2022, boardul director a luat decizia unei majorări de capital de până la 400 de milioane de euro”.