Afacere în stil italian! Juventus și Benevento au ajuns la o înțelegere pentru fundașul Bryan Reynolds, de la FC Dallas!

Fundașul dreapta Bryan Reynolds, de la FC Dallas, este al doilea american care va evolua pentru Juventus Torino.

Fotbalistul de 19 ani va evolua pentru Benevento până la finalul acestui sezon, pentru că echipa piemonteză nu mai are niciun loc liber pentru jucătorii Non-UE.

Juventus s-a înțeles cu americanii de la FC Dallas pentru transferul fundașului dreapta Bryan Reynolds, pe care îl redirecționează momentan la Benevento

Cei de la Goal.com confirmă transferul americanului Bryan Reynolds de la FC Dallas la Juventus Torino. Sursa citată susține că jucătorul va ajunge întâi la Benevento, pentru restul sezonului, din cauză că Juve are toate locurile ocupate pentru jucătorii Non-UE.

Negocierile au mers bine și cei de la Benevento vor anunța transferul fundașului de la FC Dallas pentru 8 milioane de euro, în zilele următoare. Ar putea fi posibil chiar un împrumut pentru un an al lui Reynolds, la echipa antrenată de legendarul Filippo Inzaghi, dar o decizie în acest sens va fi luată de Juventus la finalul acestui sezon.

Directorul sportiv al lui Benevento, Pasquale Foggia, declara pentru Sky Sport Italia, în weekendul trecut: „Negociem pentru transferul lui cu Juventus, care va fi viitoarea lui destinație, dar nu este o afacere finalizată. Noi suntem interesați pentru că Reynolds este un real talent”.

Reynolds este produsul academiei de tineret a lui FC Dallas, cu care a semnat primul său contract în MLS, la doar 15 ani. De la debutul său la echipa de seniori a texanilor, din mai 2019, Bryan Reynolds a adunat 31 de meciuri jucate în MLS.

Juventus este pe locul 4 în Serie A în acest moment, la 7 puncte în spatele liderului AC Milan, dar cu un meci mai puțin jucat.

Publicat: 13 01. 2021, 22:49
Actualizat: 13 01. 2021, 22:56