Kelly, atacantul bețiv! Vedeta naționalei Angliei a avut mari probleme cu alcoolul:** „Când mă accidentam, stăteam numai beată”
Mâine începe CM de fotbal feminin din Germania, iar Anglia este
printre favorite. Vedeta naționalei Albionului, Kelly Smith (foto,
înb alb), considerată una dintre cele mai bune fotbaliste din lume,
a povestit pentru presa din Anglia despre problemele grave pe care
le-a avut cu alcoolul.
„Nu știu dacă sunt alcoolică. Am avut perioade, în general când
eram accidentată, când aș fi băut vodcă până intram în comă.
Obișnuiam să beau singură în fiecare zi”, a mărturisit atacantul
care a marcat 43 de goluri pentru Anglia în 104 partide. Kelly
Smith a fost de două ori internată în clinici de dezalcoolizare și
vorbește deschis despre problema sa. Nu se sfiește să-și recunoască
trecutul: „Am început să beau încă din școală. Nu mi-am dat seama
că am o problemă decât atunci când mi-am rupt piciorul (n.r .- în
2000, când evolua pentru New Jersey în MLS). Atunci am început să
beau și mai mult fiind accidentată. Am vorbit cu un prieten care
m-a dus să primesc ajutor de specialitate”.