Kurt Zouma și-a cerut scuze public pentru comportamentul său șocant, după apariția unui clip video în care acesta își agresează fizic animalul de companie!
Un clip video de pe Snapchat, în care apare fostul star al lui Chelsea Londra, Kurt Zouma, în timp ce lovește cu picioarele propria pisică a stârnit furia internauților.
Internaționalul francez a încercat să se apere în fața valului de critici din mediul online și a precizat că acesta a fost un incident izolat.
Actualul fotbalist de la West Ham și-a cerut scuze public pentru comportamentul său reprobabil.
Kurt Zouma este protagonistul unui clip video care a fost postat pe rețelele de socializare și în care acesta își lovește animalul de companie
Fundașul francez Kurt Zouma s-a grăbit să își ceară scuze imediat după ce mai multe asociații pentru protecția animalelor l-au criticat dur pentru comportamentul său brutal.
Fotbalistul de 27 de ani este filmat în timp ce lovește o pisică din rasa Bengal în fața fratelui său Yoan, iar animalul încearcă cu disperare să scape de loviturile dure ale francezului.
Zouma, care îi dă un șut cu piciorul pisicii și o dărâmă din brațele unui copil într-un alt clip și apoi aruncă după ea cu încălțăminte, și-a cerut scuze public pentru comportamentul său și insistă că incidentul apărut în spațiul virtual a fost unul singular.
Turnul de control de 1,90 metri din defensiva lui West Ham, care s-a transferat în vara lui 2021 de la rivala citadină Chelsea, a declarat:
„Vreau să îmi cer scuze pentru acțiunile mele. Nu există nicio justificare pentru comportamentul meu, pe care îl regret sincer. Vreau de asemenea să spun cât de rău îmi pare pentru oricine care a fost afectat de vizionarea clipului video. Vreau să îi asigur pe toți că ambele pisici pe care le avem sunt perfect sănătoase și se simt foarte bine. Ele sunt iubite și prețuite de întreaga noastră familie și acest comportament a fost un incident izolat, care nu se va mai repeta”.
Clubul londonez la care evoluează în prezent Zouma a emis un comunicat oficial în care condamnă comportamentul fotbalistului său:
„West Ham United condamnă fără rezerve acțiunile jucătorului nostru Kurt Zouma din videoclipul care a circulat în spațiul online. Noi am discutat cu Kurt și vom trata situația la nivel intern, dar vrem să fie clar faptul că nu încurajăm în niciun fel cruzimea la adresa animalelor”.