PSG a anunțat că va decide dacă golgheterul Kylian Mbappe va fi convocat sau nu pentru meciul de campionat cu Reims de duminică, de la Paris.
Campionul mondial francez se apropie cu pași repezi de finalul contractului său pe Parc des Princes și a stârnit o nouă controversă din cauza accidentării sale misterioase.
Real Madrid este echipa cu cele mai mari șanse să îl transfere
Internaționalul Les Bleus a suferit o leziune la inghinali la meciul cu Brest, de sâmbăta trecută, care l-a împiedicat să se pregătească normal toată săptămâna.
Vicecampioana Franței a anunțat că Mbappe a devenit incert pentru partida de duminică de pe teren propriu cu Reims din Ligue 1 și abia sâmbătă, cu o zi înainte de meci, se va lua o decizie finală legată de prezența pe teren a golgheterului parizian.
„Kylian Mbappe continuă cu pregătirea sa individuală în condiții optime. După sesiunea de antrenament de mâine se va decide dacă el se va afla în lotul pentru meciul de duminică contra lui Reims”, a anunțat vineri clubul parizian, într-un comunicat oficial.
Liderul la zi din Ligue 1 a anunțat săptămâna aceasta că vineri vor fi efectuate mai multe teste medicale pentru a determina natura accidentării și gravitatea ei, astfel că în urma anunțului făcut de echipa lui Pochettino se pare că leziunea lui Mbappe nu este una serioasă.
Singurul lucru cert este că superstarul Leo Messi va juca duminică pe Parc des Princes contra lui Reims. Veteranul argentinian s-a antrenat la capacitate maximă toată săptămâna la baza Camp des Loges și prezența sa la meciul de duminică este practic confirmată.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER