Kylian Mbappe i-a tras „clapa” lui Real Madrid sau o strategie pentru a pleca liber de contract de la PSG?
Campionul mondial Kylian Mbappe și-a exprimat clar cea mai mare dorință a sa, aceea de a câștiga Liga Campionilor cu PSG, iar gestul său poate fi interpretat drept o lovitură pentru cei de la Real Madrid.
Atacantul parizian este protagonistul ultimului număr al revistei PSG Magazine, în care apare alături de coechipierul său Neymar Jr.
Kylian Mbappe le-a comunicat șefilor de la PSG intenția sa de a nu reînnoi contractul, dar va continua până în 2022 în capitala Franței
Internaționalul francez a fost, împreună cu Neymar, marele protagonist al revistei oficiale PSG, în care i-a acordat un interviu chiar starului brazilian și a dat asigurări că marele său vis este să câștige Liga Campionilor cu vicecampioana Franței.
„Marele meu vis este să câștig Liga Campionilor cu PSG, ar fi ceva fantastic”, a spus Mbappe, care apare pe coperta revistei PSG cu partenerul său de atac Neymar.
Jucătorul francez, care are un contract în vigoare până în 2022, nu are intenția de a reînnoi, dar ar putea să își ducă la bun sfârșit ultimul an rămas din contract pentru a încerca să câștige Liga Campionilor. Pentru mulți, însă, aceste cuvinte reprezintă o lovitură pentru Real Madrid, care spera să îl cumpere în această vară.
Kylian Mbappe se concentrează în prezent pe timpul de pregătire rămas din presezon cu PSG și ar putea avea parte de primele sale minute oficiale duminică în fața campioanei Lille în Supercupa Franței.