La Dinamo era considerat ultima roată de la căruță, dar la Bayern Munchen a ajuns golgheter! Atacantul marchează la foc automat pentru echipa secundă a bavarezilor
Desire Azankpo Segbe, atacatul în vârstă de 30 de ani din Franța, era considerat ultima roată de la căruță la Dinamo, dar acum a ajuns golgheter la Bayern Munchen II.
La Dinamo era considerat ultima roată de la căruță, dar la Bayern Munchen a ajuns golgheter! Atacantul marchează la foc automat pentru echipa secundă a bavarezilor
Atacantul care a jucat la Dinamo în două meciuri în perioada februarie – iunie 2022 nu a reușit să îi impresioneze pe dinamoviști, dar face senzație la echipa secundă a lui Bayern Munchen, acolo unde marchează la foc automat.
Vârful african care are și cetățenie franceză a înscris o „dublă” în ultima etapă din actuala ediție, scor 3-1 cu Pipinsried, „acasă”, și a ajuns la 10 reușite în acest sezon, fiind unul dintre golgheterii echipei secunde a celor de la Bayern Munchen.
Desire Azankpo Segbe (30 de ani) a ajuns la echipa secundă a lui Bayern Munchen pe 31 iulie 2022 și mai are contract cu formația din Germania până în vara anului 2024. Acesta a fost adus la formația nemților la insistențele lui Sadio Mane, jucătorul cumpărat de campioana Germaniei în vară de la FC Liverpool, iar Azankpo a reușit să înscrie chiar la debut, în septembrie 2022, în meciul cu SV Heimstetten, scor 6-0.
Desire Azankpo Segbe are 10 goluri în sezonul 2022-2023 la Bayern Munchen II
Atacantul a ajuns la Bayern Munchen II după ce jucase la USL Dunkerque, echipă la care a stat o singură lună, iar înainte evoluase la Dinamo din februarie până în iunie 2022.
În sezonul 2022-2023 a jucat în 21 de meciuri, a dat 10 goluri și a oferit două pase decisive. La Dinamo, atacantul în vârstă de 30 de ani a jucat în două meciuri și a dat un singur gol.
După plecarea de la Dinamo, Desire Segbe Azankpo a dat-o în judecată pe gruparea din Ștefan cel Mare la FIFA și le-a solicitat dinamoviștilor 20.000 de euro, sumă ce constă în trei salarii restante plus bonusuri.
Pe parcursul carierei, Desire Azankpo Segbe a jucat pentru Oldham Athletic, FK Senica, SAS Epinal, FC Villefranche-Beaujolais, FC Bayern Munchen II, USL Dunkerque, Jeunesse Esch și Dinamo.
- 150.000 de euro este cota lui Desire Azankpo Segbe, conform transfermarkt.com
- 15 selecții are Desire Azankpo Segbe în tricoul echipei naționale a Beninului, acolo unde a debutat pe 17 mai 2014 la meciul câștigat de selecționata sa cu Tome and Principe, scor 2-0