„Leii” lui Lovin au „mușcat” Hertha lui Nicu în Cupa Germaniei

Florin Lovin nu se poate bucura alături de colegi, accidentarea
îl va ține mult timp departe de gazon. Echipa sa, TSV Munchen 1860,
a eliminat Hertha lui Max Nicu din Cupa Germaniei, după un adevărat
„thriller”, și s-a calificat în optimile de finală.

Aseară, pe Allianz Arena din Munchen, TSV a condus Hertha cu 2-0, a
fost egalată, s-a ajuns la penalty-uri, iar acolo s-a terminat 4-1
pentru munchenezi. Pentru fanii lui 1860, cea mai frumoasă zi din
ultimii zece ani, scrie Abendzeitung.

„După ce-am avut 2-0, ne-am relaxat. O parte din vină îmi
aparține. După ce am făcut schimbările, ceva în joc nu a mai
funcționat. Îi felicit pe băieți pentru că au avut totul sub
control”
, a spus antrenorul lui Munchen 1860, Ewald
Lienen.

La Hertha Berlin, Maximilian Nicu s-a aflat pe teren pe toată
durata partidei.

În Cupa Germaniei, zilele de marți și miercuri au consemnat
numeroase surprize.

Alături de Hertha Berlin, „s-au făcut de rușine” Hamburger SV (5-7,
după penalty-uri, cu Osnabruck), Bayer Leverkusen (1-2, cu
Kaiserslautern), campioana Wolfsburg (2-3, la Koln), Freiburg (0-1,
cu Augsburg), Borussia Monchengladbach (0-1, cu Duisburg).

Stuttgart-ul lui Marica a trecut greu, după prelungiri, de VfB
Lubeck, cu 1-3. Românul a privit toate cele 120 de minute de pe
bancă.

Sursă foto: www.abendzeitung.de

Publicat: 24 09. 2009, 13:49
Actualizat: 24 09. 2009, 14:55