Leo Messi anunță că va lua o decizie în privința viitorului său după Cupa Mondială din Qatar: „A fost un meci de adio”

Superstarul argentinian Leo Messi va cântări bine toate opțiunile pe care le are la dispoziție după CM 2022 din Qatar, de la finalul acestui an.

Vedeta PSG are parte de un sezon de debut dezamăgitor pe Parc des Princes, în care nu a reușit să impresioneze deloc, după câștigarea celui de-al șaptelea său trofeu Balonul de Aur.

Messi ar putea alege să se transfere într-un campionat mai puțin solicitan, cel mai probabil peste Ocean, în MLS.

Leo Messi recunoaște că este nesigur în legătură cu viitorul său și are foarte multe hotărâri de luat după CM 2022 din Qatar

Veteranul de 34 de ani ar putea decide să își încheie cariera de la naționala Argentinei la finalul acestui an, dar va aștepta până după finalul turneului din Qatar pentru a lua o hotărâre în acest sens, anunță Goal.com.

Întrebat despre ce îi rezervă viitorul imediat, după victoria cu Venezuela, scor 3-0, din preliminariile pentru CM2022 din Qatar, Messi le-a răspuns reporterilor:

„Chiar nu știu. Mă gândesc doar la ce urmează, la ce este foarte aproape. După Cupa Mondială va trebui să regândesc multe lucruri, chiar dacă se va termina bine sau rău. Meciul cu Venezuela a fost ultimul meci aici în Argentina înainte de a merge la Cupa Mondială. Cred că a fost un meci de adio într-un mod foarte pozitiv”.

Golul prin care Messi a stabilit scorul final al partidei cu Venezuela a fost cel cu numărul 81 marcat de superstarul sud-american în cele 158 de partide jucate pentru naționala Pumelor.

Publicat: 20 03. 2022, 15:59
Actualizat: 31 03. 2022, 22:04