Liga I va avea totuși reprezentanți la CM din Africa de Sud. Evident, niciunul dintre aceștia nu este însă român. Dușan Kuciak, portarul slovac de la FC Vaslui, și ivorienii Emmanuel Kone și Ousmane Viera, de la Internațional Curtea de Argeș, au făcut parte din loturile Slovaciei, repectiv Coastei de Fildeș în aceste preliminarii și au șanse mari să fie convocați pentru turneul final. „Sunt foarte bucuros, deoarece o participare la un Campionat Mondial este ceva aparte, iar acolo vom juca împotriva unor formații din toată lumea și vom căpăta experiență. Avem jucători buni și e o bucurie că am reușit și noi să punem umărul la calificare. Nu a fost ușor în aceste preliminarii, dar e bine că suntem acolo”, a spus Kone, mijlocașul ofensiv împrumutat, ca și Viera, de CFR Cluj la Internațional Curtea de Argeș.
Tot de la CFR a plecat un alt jucător calificat la CM, Alvaro Pereira. Fundașul vândut de clujeni în această vară la FC Porto va merge cu naționala Uruguayului la turneul final, ca și fostul portar dinamovist Glen Moss, care a obținut biletele pentru Africa de Sud cu Noua zeelandă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER