Liță Dumitru, printre puținii români care l-au întâlnit pe legendarul Pele pe terenul de fotbal: „A început cu înjurăturile, m-a scuipat, apoi mi-a dat mâna și m-a ridicat!”

Liță Dumitru, printre puținii români care l-au întâlnit pe legendarul Pele pe terenul de fotbal: „A început cu înjurăturile, m-a scuipat, apoi mi-a dat mâna și m-a ridicat!”
  • Publicat:

Liță Dumitru, fostul mare fotbalist al României, a fost adversarul direct al regretatului Pele, pe vremea când naționala noastră întâlnea Brazilia la Campionatul Mondial.

Joi seară, Pele s-a stins din viață la 82 de anivârstă pe care a împlinit-o pe data de 23 octombrie 2022.

Anunțul decesului său a îndurerat o lume întreagă. Familia lui Pele a făcut publică această veste tragică  pe contul de Instagram al fostului mare fotbalist brazilian.

Liță Dumitru, printre puținii români care l-au întâlnit pe legendarul Pele pe terenul de fotbal

Ajuns la 72 de ani, Liță Dumitru își amintește perfect întâlnirea cu Pele și a povestit cum s-a înjurat cu legendarul fotbalist brazilian la Campionatul Mondial.

„Va rămâne alături de noi pentru faptul că, așa cum spune multă lume, a fost cel mai mare fotbalist. Am considerat că au fost alții, dar părerea mea contează mai puțin. De când s-a născut, Dumnezeu i-a dat posibilitatea să mulțumească lumea. Sunt mândru și bucuros că am jucat la un Campionat Mondial împotriva lui.

De la un puști de 16 ani, să ajung să joc contra lui Pele a fost o mare bucurie. Am avut emoții la început, după care lucrurile au decurs normal. I-am dat peste picioare, ne-am și scuipat, ne-am înjurat, dar la final am mers să îi cer tricoul, dar mi-a spus că i l-a promis deja lui Lucescu.

Cred că, dacă nu au fost mai mari decât Pele, sunt alții care cred că au fost la fel de buni ca el. Este vorba despre Cruyff și Beckenbauer. Nu am jucat contra lui Maradona. Și el cred că a fost un geniu și un mare fotbalist.

Cu un an înainte să joc împotriva lui, am fost în Brazilia în turneu cu echipa națională. Noi stăteam la un hotel în Copacabana. A venit în vizită la noi la hotel. Cred că Rică Răducanu mai are poze. A stat de vorbă cu noi, am discutat despre fotbal. Era un om foarte bun. Era o personalitate mare care se schimba când intra în teren.

Pele a început cu înjurăturile, nu puteam să încep eu. Am rezistat vreo 20 de minute, dar după aia nu am mai putut.

Toți coechipierii îl ascultau, pasau mingea unde voia el. Era un jucător care atunci când pleca de pe loc era în viteza a zecea. Țin minte că odată a scăpat spre Dinu, am făcut o alunecare și am căzut amândoi. S-a ridicat, m-a scuipat, mi-a dat mana și m-a ridicat. Ce făcusem eu era de roșu”, a spus Liță Dumitru, potrivit Digi Sport.

Andreea Visu / Autor
Pasiunea pentru fotbal este o moștenire de familie, astfel că drumul către jurnalismul sportiv a venit natural. A intrat în presă în anul 2016, la IlfovSport. A început să scrie despre ligile inferioare și ușor-ușor a promovat la Revista IlfovSport, denumită ulterior 100% Sport. A lucrat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Momentul în care o gravidă în 9 luni îşi prinde soţul cu amanta pe plajă. Ce a putut să-i spună infidelul când a dat cu ochii de ea
Momentul în care o gravidă în 9 luni îşi prinde soţul cu amanta pe plajă. Ce a putut să-i spună…
De nerecunoscut! Transformarea fizică a brazilianului numit ”circar” de Gigi Becali la FCSB
De nerecunoscut! Transformarea fizică a brazilianului numit ”circar” de Gigi Becali la FCSB
Adriana Simionescu și soțul ei și-ar fi spus „adio” după nici două luni de la nuntă! Ce i-ar fi făcut să se despartă atât de repede
Adriana Simionescu și soțul ei și-ar fi spus „adio” după nici două luni de la nuntă! Ce i-ar fi făcut…
Atletul român care nu a fost lăsat să participe la JO dintr-un motiv incredibil: „Mi s-a spus că oricum n-am șanse la medalie”
Atletul român care nu a fost lăsat să participe la JO dintr-un motiv incredibil: „Mi s-a spus că oricum n-am…
Cum arată acum Rocsana Marcu, fosta prezentatoare tv. S-a îngrășat enorm, iar fanii abia dacă o mai recunosc
Cum arată acum Rocsana Marcu, fosta prezentatoare tv. S-a îngrășat enorm, iar fanii abia dacă o mai recunosc
ULTIMA ORĂ! Florin Piersic a tras cortina! Anunț de ultim moment!
ULTIMA ORĂ! Florin Piersic a tras cortina! Anunț de ultim moment!
BANCUL ZILEI. Sultanul: - Eunuc, adu-mi nevasta cu numărul 80!
BANCUL ZILEI. Sultanul: - Eunuc, adu-mi nevasta cu numărul 80!
Metoda prin care Ionuț vrea să-și ia un apartament, fără bani din conturi sau credit. Dezvoltatorii imobiliare ridică din sprâncene
Metoda prin care Ionuț vrea să-și ia un apartament, fără bani din conturi sau credit. Dezvoltatorii imobiliare ridică din sprâncene
De ce atât de puține plante sunt ALBASTRE?
De ce atât de puține plante sunt ALBASTRE?
Milionarul român de doar 28 de ani, gest uriaş pentru o mamă singură cu 3 copii: Ai un suflet minunat
Milionarul român de doar 28 de ani, gest uriaş pentru o mamă singură cu 3 copii: Ai un suflet minunat
Cele două alimente care ne fac mai inteligenți, potrivit dr. Vlad Ciurea
Cele două alimente care ne fac mai inteligenți, potrivit dr. Vlad Ciurea
Dezvăluiri despre Băsescu. Fostul său rival l-a deconspirat: Asta a folosit pentru a face rău
Dezvăluiri despre Băsescu. Fostul său rival l-a deconspirat: Asta a folosit pentru a face rău
Mariana spune că are o șopârlă în stomac: Medicii m-au trimis la...
Mariana spune că are o șopârlă în stomac: Medicii m-au trimis la...
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
30 de streameri populari din România vin la primul event local de gaming din toamna asta
30 de streameri populari din România vin la primul event local de gaming din toamna asta
Sport murdar. Pedepse dictate după partide trucate la tenis şi anchetă în fotbal german
Sport murdar. Pedepse dictate după partide trucate la tenis şi anchetă în fotbal german
În cât timp se prescrie o infracțiune rutieră? După câte luni se anulează amenda de circulație
În cât timp se prescrie o infracțiune rutieră? După câte luni se anulează amenda de circulație
Michele Morrone, mesaj acid după vizita în România. Ce l-a făcut pe actor să răbufnească, în online. A transmis totul în română
Michele Morrone, mesaj acid după vizita în România. Ce l-a făcut pe actor să răbufnească, în online. A transmis totul…
×