Ăsta nu mai e fotbal! Lovitură de stat în Guinea, iar vedetele Marocului, în frunte cu Hakimi de la PSG, sunt sechestrate într-un hotel!
Naționala Marocului, cu vedeta Achraf Hakimi în lot, este blocată în Conakry, Guinea, acolo unde are loc o tentativă de lovitură de stat.
Selecționata starului de pe Parc des Princes trebuia să joace luni cu echipa gazdă în preliminariile pentru calificarea la CM2022 din Qatar, zona africană.
Lovitura de stat din Guinea i-a făcut pe fotbaliștii din naționala Marocului să se teamă pentru viața lor! Președintele țării e capturat, iar marocanii caută să-și evacueze jucătorii
Achraf Hakimi și colegii săi de la naționala Marocului trăiesc pe viu lovitura de stat militară declanșată duminică în Guinea.
Tiruri puternice de arme automate au răsunat în centrul capitalei Conakry duminică și cei care au pus la cale lovitura de stat au anunțat că l-au capturat pe președintele Guineei, Alpha Conde.
Mohamed Makrouf, unul dintre oficialii Federației Regale de Fotbal din Maroc, a declarat pentru AFP că selecționerul Marocului, celebrul Vahid Halilhodzic, și elevii săi sunt „în siguranță într-un hotel situat puțin mai departe de zona în care există tensiuni. Oficialii marocani lucrează pentru a evacua echipa în cursul zilei de azi. Un avion se află deja la aeroport pentru această operațiune”.
Într-un videoclip postat duminică, organizatorii loviturii de stat au anunțat că au închis deja granițele țării.
În afară de Achraf Hakimi, în componența celor două naționale afectate de evenimentele aflate în derulare în Guinea se mai află printre alții Mohamed Bayo, de la Clermont, co-lider în clasamentul actual al celor mai buni marcatori din Ligue 1, precum și fratele mai mare al celebrului Paul Pogba, Florentin.