Lovitură dură primită de patronul lui Chelsea Londra: starul francez ar fi decis să plece gratis de la echipă!

Campionul mondial N’Golo Kante va pleca gratis de pe Stamford Bridge, la finalul sezonului, atunci când expiră contractul său cu Chelsea Londra.

Presa din Peninsulă anunță că viitoarea destinație a starului Les Bleus este Serie A, acolo unde este dorit de Inter Milano și Juventus Torino.

Mijlocașul N’Golo Kante, 31 de ani, este aproape să plece gratis de la Chelsea Londra, în vara lui 2023

Contractul campionului mondial francez cu gruparea londoneză va expira la finalul acestui sezon și N’Golo Kante poate negocia din finalul lunii decembrie cu orice club interesat de serviciile sale pentru semnarea unui precontract.

Conform italienilor de la Repubblica, citați de Daily Mail, granzii Serie A, Juventus Torino și Inter Milano, se luptă pentru semnătura lui Kante.

Rămâne acum de văzut ce reacție vor avea șefii lui Chelsea Londra care ar putea încerca să îl vândă pe mijlocașul Les Bleus în perioada de mercato din ianuarie, contra unei sume modice de bani, pentru a nu risca pierderea sa gratis la finalul sezonului.

Această variantă este luată în calcul numai în cazul în care N’Golo Kante își va menține decizia și nu va accepta, totuși, oferta de prelungire a înțelegerii sale cu echipa pregătită de Graham Potter.

Dacă mijlocașul de 31 de ani va dori să plece de pe Stamford Bridge în ianuarie 2023, Chelsea Londra va solicita o sumă apropiată de 20 de milioane de euro în schimbul său. Astfel, cea mai probabilă pare o despărțire în vară, ca jucător liber de contract.

Publicat: 20 11. 2022, 15:00
Actualizat: 20 11. 2022, 15:10