Turcii susțin din nou că Lucescu este dorit pe Bosfor. Dacă în trecut ‘Il Luce’ a avut oferte de la Galata și Fener, de această dată șefii Federației sunt interesați de român.
Cotidianul Takvim notează, în ediția de luni, că Federația Turcă de Fotbal (TFF) i-a propus tehnicianului lui Șahtior postul de selecționer, însă antrenorul a afirmat, într-o emisiune televizată, că nu a primit o astfel de ofertă.
Potrivit cotidianului Takvim, președintele TFF, Mahmut Ozgener, este cel care îl dorește pe Lucescu la conducerea tehnică a naționalei Turciei, deși alți oficiali ai federației ar vrea un antrenor turc. „Federația, care i-a făcut o ofertă antrenorului român, așteaptă decizia acestuia„, notează jurnalul turc, care precizează că alte variante pentru postul de selecționer sunt olandezul Guus Hiddink și brazilianul Luiz Felipe Scolari.
Cotidianul Milliyet notează că Mircea Lucescu a declarat, la emisiunea FutboLig de la postul de televiziune Star, că este mândru că numele îi este menționat în legătură cu naționala turcă, deoarece a petrecut clipe frumoase în Turcia. Întrebat dacă, în cazul în care ar primi o ofertă bună din partea TFF, se va gândi la varianta de a deveni selecționerul Turciei, Lucescu a răspuns: „Da, dar… Până acum nu am primit nicio ofertă. Să vină, iar apoi vom mai discuta„.
Un alt cotidian, Hurriyet, scrie că oficialii TFF au convenit, în ședința de duminică a Consiliului de Conducere, ca Mircea Lucescu să nu fie adus la naționala Turciei.
Tehnicianul Fatih Terim și-a anunțat demisia de la naționala Turciei, sâmbătă, după înfrângerea echipei sale în fața Belgiei, scor 2-0, rezultat ce a dus la eliminarea din cursa pentru calificarea la Cupa Mondială din 2010.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER