Luptă** în cinci
Ediția din acest an a Golden Foot, în urma căreia câștigătorul va trebui să-și imprime forma tălpii piciorului în nisip pentru a avea locul său pe Aleea Campionilor din Monte Carlo, este mai echilibrată ca oricare dintre cele anterioare.
Sunt zece jucători selectați, dintre care jumătate, cu exact o lună înainte de a înceta expedierea voturilor, se află într-o cursă foarte strânsă pentru primul loc. Aceștia sunt Buffon, Figo, Henry, Ronaldinho și Raul. Alături de ei au mai fost nominalizați Trezeguet, Totti, Beckham, Gerrard și Giggs.
Oricine poate vota până pe 11 septembrie pe site-ul goldenfoot.com, anul acesta stabilindu-se deja un record al interesului pentru acest concurs. Peste 111.000 de persoane și-au exprimat opțiunea până acum, față de 105.589 în precedentul an.
„Scorpionul”, pe Aleea Campionilor
Pe lângă jucătorul în activitate care va câștiga au fost invitați, conform obiceiului, trei foste glorii ale fotbalului: brazilianul Nilton Santos, campion mondial în 1958 și 1962, germanul Karl Heinz Rummenigge, campion european în 1980 și vicecampion mondial în 1982 și 1986, precum și Rene Higuita. Excentricul portar al Columbiei din anii 90 ai secolului trecut este autorul celebrei parade prin procedeul „scorpionului”, chiar într-un meci internațional (n.r. – scorpionul este acea lovitură cu călcâiul, mingea aflându-se în aer, în spatele jucătorului).
Â