Mai mulți politicieni germani solicită ca FIFA să retragă Rusiei dreptul de a organiza Campionatul Mondial din 2018

Tragedia aviatică în care a fost implicată aeronava Malaysia Airlines, care a fost doborâtă în Estul Ucrainei de separatiști proruși, poate cauza mari probleme Rusiei. La bordul avionului se aflau 298 de persoane, printre care și un cetățean român. Toate persoanele aflate la bord au murit.

Mai mulți lideri politici germani, în frunte cu Michael Fuchs, viceliderul facțiunii parlamentare a partidului de guvernământ (CDU) condus de Angela Merkel, cer FIFA să  retragă Rusiei dreptul de a organiza Campionatul Mondial de fotbal din 2018. „FIFA ar trebui să se gândească bine dacă Moscova poate garanta securitatea curselor aeriene”, a declarat Fuchs. Un alt politician care a luat atitudine este Peter Beuth, ministrul de interne al landului Hesse: „Este inimaginabil ca Rusia să mai rămână gazda Campionatului Mondial, atâta vreme cât Vladimir Putin și guvernul de la Moscova nu cooperează în investigarea prăbușirii avionului MH17″,  a declarat acesta pentru ziarul BILD. Stephan Mayer, lider al conservatorilor bavarezi (CSU), a spus că boicotarea CM 2018 „nu ar trebui să fie un subiect tabu”. Până în prezent, Federația Germană de Fotbal nu și-a exprimat poziția față de declarațiile politicienilor.

Olanda nu a luat nicio decizie
Olanda a fost țara care a suferit cel mai mult de pe urma catastrofei aviatice.  Două treimi din pasagerii cursei MH17 erau olandezi, dar Federația de Fotbal nu s-a pronunțat încă asupra Campionatului Mondial din 2018 din Rusia. Federația din Anglia crede că „este prematur” pentru a se vorbi de un boicot.

O eventuală retragere a organizării Campionatului Mondial din 2018 ar aduce prejudicii economice uriașe Rusiei, în condițiile în care deja s-au pus bazele câtorva dintre arene, iar câștigurile estimate în urma competiției nu ar urma să vină pentru a amortiza investițiile de până acum. Până la Cupa Mondială din 2018, Rusia va organiza în 2017 Cupa Confederațiilor, unde va participa și Germania, ca deținătoare a Cupei Mondiale.

Meciurile din 2018 se vor juca la Moscova, Sankt Petersburg, Soci, Kazan sau Ekaterinburg, dar și în alte șase orașe pe care lumea nu le cunoaște atât de bine: Kaliningrad, Nijni-Novgorod, Samara, Saransk, Rostov pe Don și Volgograd.

  • 21 de miliarde de dolari este bugetul Rusiei pentru organizarea CM 2018
  • Turneul final din 2018 va fi al doilea eveniment major găzduit de Rusia, după Olimpiada de iarnă de la Soci, din 2014


La ceremonia de închidere a CM 2014, Putin a primit ștafeta de la Blatter

Publicat: 26 07. 2014, 09:00
Actualizat: 27 07. 2014, 18:58